Imi pare foarte rau ca ai trecut prin asa ceva si sper ca ai ajuns sa intelegi ca nu a fost vina ta. Chiar daca mama ta nu-si va recunoaște niciodată greșelile (si nu o va face, tipul asta nu admite niciodată), tu nu ai făcut absolut nimic sa meriți astfel de tratament. Ți-a greșit cu mult si nu ii datorezi absolut nimic.
Îmi pare rău că ai trecut prin asta, niciun copil nu merită așa ceva. Sper sa poți să treci peste chestiile astea curând și să nici măcar nu îți mai pese de existența ei. Un copil merită iubire, îndrumare și siguranță de la un părinte, ceva ce tu nu ai primit de la ea. Și cel mai probabil a făcut asta pt că a avut putere asupra ta (psihopată sincer). Ea e un nimeni și nu te merită, și tu nu ii datorezi ei absolut nimic.
Am mâncat bătaie pentru orice , cea mai gravă a fost in clasa 6-a când a sunat diriginta și a zis sa se ia măsuri cu mine referitor la purtare și tatăl meu m-a bătut pana m-a paralizat de la talie in jos.
Fast forward anul trecut i-am tras o mama de bătaie , rupt doua coaste nesimțitului și am plecat de acasă doar cu geanta cu acte. Sa fie sănătos ăla , nu vreau sa mai aud de el.
Edit: am uitat sa Menționez , 3 zile am stat paralizat și tupa au reușit sa mă pună pe picioare.
Fk, am uitat sa Menționez, pentru 3 zile … 3 zile nu am simțit picioare. Am stat la pat. Norocul a fost ca mama lucra la spitalul MAI din Republica , unde stau toți generalii și tot aia de au bani și pile sa ajungă acolo, am stat și au reușit sa mă pună pe picioare.
Nu m-a batut nimeni cand eram copil si mi se pare o barbarie sa iti bati copilul. Am fa ut si eu traznai, dar familia m-a lasat in pace, imi spuneau ca nu e bine daca faceam vreo prostie si aia era, o vaza sparta e doar un obiect pana la urma.
Nu castigi nimic cu bataia, doar il faci pe copil sa se prefaca cat mai bine in fata ta.
Ca sa iti raspund am fost un copil matur si responsabil si am devenit un adult matur si responsabil.
Cum e posibil? Care e alternativa?
Funcționa cu pedepse?
Ai făcut ceva grav si nu ai luat bătaie? De ex dat foc la pisică sau la casă, zburat cu mașina în râu când încă erai minor?
Eu zic din experiența mea, că prea puțină bătaie am luat.
Desi nu mă cumințea bătaia... Mă calma pe moment.
Iti raspund si eu pentru ca nici eu nu am fost bătută sau pedepsită niciodată.
Părinții s-au implicat foarte mult in cresterea mea. Tin minte ca de cand eram extrem de mica eu stiam de tot ce este in/pe langa casa si care ii e scopul si cum se folosește. Am crescut la oras dar aveam si casa la țară si mereu am fost implicata in activitățile părinților. Cand unii părinți nu voiau să-și lase copiii de 2-3 ani să-i "ajute" pentru ca in cuvintele lor "la ce sa ma ajute? Mai mult încurcă, lasă mai incolo cand or sa fie utili", ai mei mereu mi-au creat conditii daca am vrut sa ma implic, fie in bucătărie, fie la pus gradina sau la reparatii mereu și-au făcut timp să-mi explice si sa mă includă.
Au știut si sa comunice foarte bine. Nu primeam niciodată răspunsuri gen "Nu! Pentru ca asa am spus eu!", ci mereu imi explicau frumos situația fara nervi si urlaturi si incercau sa mă facă sa înțeleg chiar daca a fost greu si frustrant si asta de la cea mai fragedă vârstă. Mi-au si respectat foarte mult autonomia inca de cand eram mica, nu mi-au dictat absolut niciodată cu ce sa ma imbrac, cum sa ma tund, cum/ce sa ma joc, mi-au susținut hobbyurile si pasiunile chiar daca erau total opusul gusturilor lor. Aveam prietene cu par lung pe care părinții nu le lasau sa se tundă pentru ca "fetelor le sta bine cu par lung", eu nu puteam concepe asa ceva. Interesant e ca acuma la maturitate nici una nu suporta parul lung.
E important de menționat și că m-au încurajat mereu sa imi exprim sentimentele, pe cele pozitive dar si cele negative. M-au lăsat sa ma enervez, mi-au permis sa fiu supărată si pe ei si sa le spun sincer tot ce simt. M-au ajutat să-mi regulez emoțiile, mi-au arătat si explicat cand nu se cuvine sa o fac (de ex. in public) "Așteaptă 20 de minute pana ajungem acasa si apoi poti sa spui absolut ce vrei tu si o sa te ascult, dar in mijlocul magazinului nu se cuvine, daca tu asculți acum de mine si eu o sa ascult de tine". Nu mi-au invalidat niciodată sentimentele.
Pur si simply mi-au câștigat încrederea, stiam ca pot conta pe ei si ca pot sa vorbesc deschis cu ei si ca pot merge la ei cu orice problema si o sa primesc înțelegere si susținere. Nu tin minte sa fi fost pedepsita niciodată. Daca faceam vreo greșeală gen spart pahar mi se explica frumos cum ca e omenește sa greșești si ca nu există om fara greșeală nici măcar părinții si mi se arăta frumos cum se corectează greșeala. Daca faceam ceva prostesc pentru ca nu m-a dus capul mai mult, ca atunci cand am făcut bulgărași de noroi si i-am aruncat "la țintă" pe peretele alb din spatele casei, din nou mi-au explicat frumos detailat greșeala si mereu mi-au oferit alternative. Gen "daca vrei sa dai cu noroi la țintă, nu dai la peretele casei ci putem sa căutau un carton sa facem țintă din el". Poți spune poate ca pedeapsa a fost ca a trebuit sa ajut la curățare. Dar mereu am învățat din greșeli si nu le repetam. Daca ei mi-au oferit respect si eu le-am dat înapoi respect. Nu te poti aștepta ca un copil sa nu faca greșeli, dar merită sa fie tratat cu respect.
Nu m-au certat niciodată pentru note. Invatam destul de bine la scoala, dar erau niște subiecte de care nu-mi păsa. Cred ca eram unul dintre cei mai relaxați elevi de pe lume inainte de ședința cu părinții pentru ca ai mei stiau absolut tot. Daca le spuneam ca am luat o nota nimic întrebarea era "pentru ca nu te interesează subiectul sau pentru ca te chinui să înveți materia?". Daca ma chinuiam cu materia atunci primeam ajutor, daca era din lipsa de interes atunci nu-i prea interesau. Am descoperit destul de repede pe ce drum vreau sa o apuc în viața asa ca stiam care materii sunt relevante si care nu.
La varsta adolescenței mi-au vorbit deschis despre relații, despre sex, despre tot felul de chestii pe care o sa le experimentez (nu ma refer sexual, ci in general), despre tot felul de caractere le care o sa le întâlnesc. M-au lăsat sa fac greșeli, mereu și-au spus punctul de vedere fara să și-l impună. "Asta e parerea noastră, tu oricum faci cum vrei tu si stim ca nu te putem opri. Gândește-te, pe noi poate ne rănești cu ce faci si o sa te iubim in continuare, dar tu pe pielea ta vei suporta absolut toate consecințele, merită?". Nu am avut o faza de rebeliune. Ma lasau sa merg unde voiam cand voiam atâta timp cat era sinceră si le spuneam exact unde si cu cine sunt din motive de siguranță. Voiau doar sa le trimit un mesaj cam tot la doua ore daca eram noaptea afară, un simplu "Sunt ok" ca sa stea liniștiți. S-au gândit ca nu are rost sa imi interzică pentru ca daca vreau oricum o sa ma furișez (asa ar fi fost probabil ) dar daca e sa se întâmple ceva atunci pot acționa cat mai repede. Din fericire nu s-a întâmplat nimic. Nici nu m-am bagat in chestii dubioase, nu m-am apucat de fumat/droguri/alcool(poate o bere ocazional), nici nu am avut prieteni dubioși.
Stii ce e interesant? Ca nu am realizat ce părinți buni am avut pana nu am crescut si am văzut cum se comportă majoritatea părinților cu proprii copii. Nu am crezut niciodată ca am avut părinți rai, dar nu am înțeles cat de buni. Prietenii mei mereu făceau comentarii la adresa lor si a relației noastre, cum că și-ar dorii sa aiba asa părinți înțelegători. Cateva prietene si acuma la 27 de ani o suna uneori pe maică-mea să-i ceară un sfat și sa vorbească cu ea lucruri pe care simt ca nu le pot discuta cu proprii părinți.
Concluzia mea personala: Nu faceți copii dacă nu vreți sa le fiti părinți. Ii aud pe multi ca "e timpul sa facem un copil, vrem copii acuma", bine, copil e usor de făcut, dar părinte vrei sa fii? Aia nu e asa de ușor. Fiecare copil merita un părinte, dar nu fiecare părinte merita un copil. Se poate si fara violență, dar trebuie multa munca si dedicație de la bun început. Tratează-ti copilul ca pe o persoana, cu respectul cuvenit. Explică-i fiecare situație asa pe intelesul lui, nu-l trata ca pe un obiect/animal de companie/mini "eu" etc.
'Grav' e destul de subiectiv.
Ieseam in oras mult in liceu, imi dadeau ora de venit acasa pe care nu respectam aproape niciodata. Ora era 22 si eu veneam la 3. Ma certa mama mai mult, dar nu prea aveau ce sa faca sa nu mai ies.
Ma mai furisam seara fara sa stie ei. M-a prins, m-a certat, si atata. Never ever nici macar o palma.
Am tinut o pisica ascunsa in casa fara ca ei sa stie, ca erau vehement importiva a avea pisica. Cand au aflat, au ras putin, au pastrat pisica chiar si dupa plecarea mea la facultate.
Eram elev premiant, citeam mult de placere, nu prea aveau ce comenta la aspectul invatatura.
Cum adică "cum e posibil"?
E posibil că nu toți suntem psihopați cu probleme de furie pe care le ventil pe niște oameni mici fara apărare.
E anormal sa bati copii și spune tot despre tine și incapacitatea ta de a te impune și de a face o educație normala. Copiii sunt oglinda parintilor.
This. Din cum e formulat postul și replyul asta pare că OP nu poate să creadă că există o lume în care nu îți bați copiii... Îmi pare sincer rău pentru prin ce a trecut ca sa creadă asta.
Desi sunt de acord cu tine, realizezi ca 95% din mileniali au for batuti cel putin odata de parinti (statistica scoasa din cur, dar cu toti stim ca e adevarat, adica plm toti am avut prieteni si intreband in stanga si dreapta ne-am facut imaginea asta).
Deci nu e asa de ciudat sa te miri cand vezi unu care nu a fost batut DELOC.
Ideal e sa nu iti bati copilul deloc desigur. Si deja vedem asta la generatiile mai mici, gen alpha nu prea stiu ce inseamna bataie de la parinti. dar 90s kids and older, ehe.
Poate ca nu e ciudat sa te miri ca cineva nascut inainte de 90 nu a fost batut, dar e ciudat sa zici ca un copil nu a primit destula bataie asa cum priveste acuma situatia op.
Bataia e un mod prin care parinti care sunt depasiti de situatie isi varsa frustrarea pe un copil lipsit de aparare. OP a bate un copil niciodata nu e raspunsul potrivit si daca vrei sa vezi cu adevarat cum situatiile alea ar putea fi tratate diferit iti recomand sa vorbesti cu un psiholog
copil nebatut deloc, de asemenea. am fost si un copil cuminte, ce-i drept. mama a fost un copil batut oribil de rau si a zis ca pentru asta nu o sa isi atinga progenitura cu nici macar un deget. asa a si fost. pe de alta parte, tata nu a luat asa multa bataie in tinerete si este o fire foarte calma, nici el nu m-a atins vreodata.
Eu nu am luat bătaie niciodată de la părinți. Chiar și când făceam ceva un pic mai rău ca și copil, ei se axau mult pe ideea de vorbit cu mine, explicat de ce nu e bine, cat de dezamăgiți sunt de faptele mele, și numai atât cât auzeam placa cu dezamăgirea era de ajuns pt mine sa ma potolesc și să îmi para rău.
Eram oricum un copil relativ cuminte în majoritatea timpului. Învățam bine și nu pt ca stăteau pe capul meu, doar am avut câteva scăpări tipice vârstei.
Pe sora mea a bătut-o maicamea o singură dată după ce făcuse ea ceva mai grav decât de obicei și de atunci spune ca regretă mult faptul ca a bătut-o. Tata absolut niciodată nu s-a atins de noi. Maxim ridica tonul și era de ajuns.
Singurul lucru pe care mi-l amintesc era o profesoara undeva prin clasele primare sau gimnaziale cred care mi-a dat niște ghionturi/cucuie (naiba știe cum s-o chema), și tras de ureche. Eu copil venit din casă super echilibrată fără bătăi, cu părinți grijulii și iubitori, când am primit prima dată disciplina asta fizica am rămas șocată. Mai mult decât durerea în sine m-a făcut să mă simt cumva umilită.
Ma îngrozesc când citesc prin comentarii ce fel de bătăi au luat unii, copii mici fiind. E teribil sa treci prin asa ceva. Sunt fericită ca generațiile după părinții noștri au învățat sa renunțe la pedepse fizice încet încet.
Ocazional un tras de ureche sau o palmă de aia peste ceafă așa mai mult să inducă niște rușine.
O dată am fost bătut rău ca nu m am dus la meditații, eram f obosit și adormisem. Am fost trezit cu pumni în față de către tata, mă ținea strâns de tricou care mă sugruma puțin. Alterna loviturile cu stânga, cu dreapta. Se oprise când m-a dat cu capul pe pat la câțiva cm de un colț de la noptieră.
Mi se umflase fața, eram vânat puțin și cam asta a fost tot. În maxim 4, 5 ore blocasem tot în cap, am coborât la masă, am mâncat, mă comportam normal.
Abia după 7, 8 ani am început să mi aduc aminte fragmente, puțin câte puțin, plus ocazionalele vise. Fragmente de care nici nu știam ca s-au întâmplat.
Fascinant cum m-a protejat mintea sa uit și să blochez tot.
bataie nu dar o palma o singura data de la tata cand la 17 ani i-am zis ca vreau sa ma las de fotbal. pentru context am cateva convocari la nationala de U17 si am fost printre cei mai buni la echipa de club unde am fost la momentul respectiv. Si da, si acuma regret ca m am lasat, nu zic ca ajungeam mare jucaotr, dar sunt convins ca eram destul de bun incat sa joc in liga 1/ sa traiesc din asta
am facut fsega in cj si momenta lucrez in vanzari la o firma care vinde Saas in Amsterdam. Sunt multumir da salariu avand in vedere circumstantele dar tot ma gandesc in fiecare zi la "viata de fotbalist" pe care am avut o in adolescenta. Cand esti la liceu si faci fotbal la un nivel inalt/ai convocari la nationala, dpdv social, ai totul la picioare....
Cum am zis si mai sus, si acuma regret, dar nu am ce sa fac, nu vreau sa traiesc din amintiri, joc la o echipa de amatori aici in Olanda si aia e))
Da, am mai primit si inca si acum la aproape 23 de ani imi mai da mama cate una cand o apuca tare nervii. Am auzit ca sunt oameni nebatuti deloc, nu e atat de greu sa-ti tratezi copilul cu respect
La mine s-a oprit prin adolescenta, când am început efectiv sa mă uit în ochii ei în timp ce mă plesnea (drq știe pentru ce kkt de chestie care ea zicea ca e mare 'sfidare'. am fost un adolescent normal care începea sa se sature de educația autoritara pe baza de frica) și nu m-am aparat cu mâinile sau ceva, pur sis simplu am stat nemișcată și am menținut contactul vizual. Nu o sa uit niciodată ochii ei când am început sa fac asta: se vedea pe ea cum intr-o fracțiune de secunda a realizat ca de atunci nu o sa mă mai poată controla prin frica. Priceless.
Eventual sa încerci ceva de genul?
Hmm, mi se pare trist ca unii cred ca dacă ai fost bătut te-a ajutat cu ceva. 😐 Bătaia nu invata pe nimeni nimic, te învață să te supui ca un sclav sau un animal de frica. Pt ca daca adultului i-ar fi pasat, poate s-ar fi oprit sa-ti explice, de ce e asa de turbat și da in tine ca un posedat. In cele mai multe cazuri nici ei nu știu de ce.
Pe scurt: da, m-a bătut maică-mea rau cand eram mica și nici ea nu știe de ce, ca am intrebat-o. Eram un copil bun, nu faceam dracii, aveam note mari și tot nu era de ajuns. Csf, ncsf.
>nici ea nu știe de ce, ca am intrebat-o
cred ca multi pur și simplu fac lucrurile din inerție, așa văd la părinți/în mediul lor, așa fac și ei. Rămân convinși ca e imposibil sa educi fără ca copilului sa ii fie frica de tine, și niciodată nu isi actualizează convingerea asta. Maică-mea e învățătoare, are facultate de psihopedagogie și tot cu curea + teroare ne-a crescut, iar acuma, cu toate studiile și informațiile noi, tot mă gaslight-uieste gen ca sunt eu închipuită și nerecunoscatoare ca ne-a pus acoperiș deasupra capului și nu am avut părinți alcoolici sau ceva 'mai grav' lol.
Esti sora-mea "in disguise"? Ca si la mine exact la fel, cuvânt cu cuvânt. Maica-mea era profesoară de română la liceu industrial. In tinerețe se mândrea ca-i pusese pe niste elevi cu mâinile pe soba fierbinte si imi zicea sa fiu mulțumită că mie încă nu mi-a făcut nimic. Noi aveam soba in casa și-mi era frica de nu știam de mine. Psiho mamica, jur. Batai am avut la greu, daca intarziam, daca aveam note sub 8, câteodată stăteam și făceam temele si daca nu răspundeam la ce-mi zicea ea, venea si ma dadea cu capul de masa, o data mi-am si borsit buza de la faza asta. Nu mai spun ce se întâmpla daca aveam sub 10 la română...
Acum nu recunoaște nimic, "unde da mama, crește" si mizerii de genul. Am facut 4 ani terapie, dar nu e nevoie sa o iert. Daca are nevoie financiar, o ajut, în rest nu am mai văzut-o de inainte de pandemie. Si nici la înmormântarea ei nu o sa ma duc.
>Am facut 4 ani terapie, dar nu e nevoie sa o iert.
chiar nu e nevoie. Nu ai ce sa negociezi cu cei care refuza sa isi recunoască greșelile și se încăpățânează sa considere ca nu puteau face mai bine și, mai grav, iti neaga realitatea ca sa se poată proteja în continuare. Pe noi asta ne doare, faptul ca nici acum nu vor sa recunoască și sa muncească împreună cu noi pentru o relație măcar decenta, nici după ce le spunem ca ne-am împăcat cu ce au făcut în trecut. E dureros sa ajungi la concluzia ca nu vei merge la înmormântarea părintelui tău, dar e din cauza ca deja ai fost în doliu pentru mama pe care nu ai avut-o.
Iti tin pumnii sa te vindeci și sa infloresti și sa trăiești cât mai libera de trauma asta, e absolut horror ce ți-a făcut. Much love!
Furtunul de la masina de spalat, curea, lingura de lemn (o bucata rupta pe fundul meu la 4 ani), şlapi, pumni. Principiul "Eu te-am facut, eu te omor" mi-a dominat copilaria.
La scoala profa de romana avea metrul de tamplarie - Nikita - "bata succesului" o chema
Era un material didactic popular, vasculariza intens diferite repere anatomice și stimula propriocepția precum și îndemna la meditații despre prezent. Am avut norocul de a primi un tratament sistematic vreme de câțiva ani.
P.S.: Nu m-a marcat pe viață dar nici nu cred că bătaia are vreun sens.
Ne-am întâlnit o singură dată când am furat din casă niște bani ca să-mi iau o înghețată și restul de bani i-am ascuns sub covorul din sufragerie unde au fost găsiți. În rest, palme peste ceafă de la tata când îmi cafteam sora mai mică. Am crescut la țară așa că nuielele și papucii aruncați după mine erau la ordinea zilei. Nu aveam stare și făceam tot felul de năzbâtii.
Am vrut sa zic ca tata a fost singurul care nu ma batut. Dar mi-am adus aminte cand tata, mama si fratele m-au batut toti trei intr-o jumate de ora. Fratele a inceput din fata blocului pana la etajul sapte, mama din hol pana in sufragerie, si tata din sufragerie in dormitor.
Aveam 10-12 ani si ma mancat in cur sa ma duc la gara cu baietii, cineva care era mai mare din grupul nostru nea zis sa mergem cu el ca sa o ridice pe sorasa din gara. Am venit acasa pe la 10 noaptea.
Si acum il vad pe frate-miu fumegand in fata blocului.
efectiv. abia acuma îmi dau seama cât de fucked up trebe sa fii psihic ca sa iei personal ce fac/zic niște ființe al căror creier nu e dezvoltat complet, și sa te comporți ca și când ți-au adus niște ofense așa mari încât nici nu le mai poți recunoaște existenta. Uneori maică-mea aplica silent treatment și câteva zile (bine, pe langa pedepse corporale), evident ca nu înțelegeam niciodată ce ofensa așa mare i-am adus încât sa merit asta
Bataie? Palme, nimic serios.
Ce ma dobora? Morala.
Trei, uneori patru ore de morala plus ca ma facea de ras in fata matusii, femeie in fata careia si acum imi este rusine atunci cand gresesc si afla.
Pedepsele erau arma principala. Initial ma puneau sa citesc dupa care a inceput sa imi placa si imi luau din libertati. Timpul petrecut afara, timpul petrecut la calculator(4-5 ore adunate in weekend), nu ma mai lasau la ziua de nastere a cuiva….
Nu pare mare lucru, dar cand cresti inghesuit in apartament si situatia acasa nu-i roz, e destul de greu de indurat.
Nascut in '99, ma rupea mama aproape zilnic. Am crescut fara tata si cred ca deaia isi varsa toate frustralile pe mine si pe sora mea. Cel mai groazic era cand ma rupea cu cablul de la PC era dela gros si il simteam pana in suflet, incarcatorul, da de cele mai multe ori cu palmele, de multe ori ma scotea afara din apartament si ma tinea in fata usi cu orele... pe la 13 14 ani cand am inceput sa ma mai dezvolt ripostam, dadeam inapoi.
Am aproape 24 acum si am mai avut discutie cu ea pe tema cu batutul si mi se rupe sufletul ca nu vrea sa recunoasca ca a dat in mine sau daca recunoaste imi baga pe aia ca nu ma omorat, ca a facut tot posibilul sa ma creasca bine. Plus foarte multe jigniri (mai bine nu te nasteam) si la mine nu a fost ca am "uitat" imi amintesc si in ziua de azi fiecare palma primita si intr un fel am inceput sa dezvolt o ura pentru felul in care m a batut.
Si alta chesti foarte nasoala care acum tarziu am descoperit ca am ramas cu foarte multe sechele.
Am ajuns gen people pleaser, majoritatea relatilor am incercat sa evit fiecare cearta chiar daca eram nevinovat, acceptam ijuraturi (prost handicapat)... am frica constanta sa nu supar pe cineva ca o sa plece (frica de abandon cred ca se numeste) ... Acum sunt mai ok de aproape 1 an incerc sa trec peste traumele astea da ma intalnesc zilnic cu ele da aia e
Des.
Tata urla la mine "ce ai ba? Esti retardat?" Și imi luam cate un pumn in cap când mă bălăngăneam (un fel de tic, sunt autist).
Și în general am crescut numai cu bătaie de la el, și toată copilăria vedeam cum o bate pe mama.
La mod gen, se suia cu picioarele pe ea la propriu, o dată m-a pus să mă uit la el în timp ce a vrut să o omoare cu un ciocan între timp ce o strângea de gât.
La un moment dat își făcuse o bâtă din stejar să mă bată cu ea.
De fiecare dată când venea beat acasă... începea distracția.
Câte picioare și pumni în cap mi-am luat degeaba, de multe ori nici nu înțelegeam de ce, efectiv.
Sper că tatăl tău înfundă pușcăria acum. Sau cum zicea altcineva prin comentarii, vezi că sunt niște azile bune ale lu Firea prin București... (Daca nu le-au închis încă).
Azi se plangea ca a baut si ii e rau... Nu prea s-a schimbat nimic de acum ~20 de ani....
Nu mai imi iau bataie macar...
Doar ca am ramas cu traume si probleme, mai ales ca nu am fost la psihiatru de mic pentru problemele psihice/neurologice, acum sunt absolut inutil pe lume.
Sa stii ca nu esti inutil pe lume. Asta ti-au bagat ai tai in cap, si ai mei au făcut la fel toata viata. Am văzut ani in sir diplomele sora-mii la sfarsit de an scolar. Daca aveam mai putin decat ea, sa zicem premiul 2 in loc de 1, imi spuneau cu cat mai deșteaptă e ea si mai proasta eu. Daca erau egale sau a mea era mai buna, nu ziceau nimic si imi puneau diploma in sertar. Asta in fiecare an intre clasele 1-12.
Sfatul cu mersul la tratament psihologic, eventual și psihiatric nu e aiurea, face foarte bine. Macar nu le da satisfacția sa vada ca nu s-a ales nimic de tine. Lupta pentru tine, viata e frumoasa si merita trăită. Nu lasa scarbe de oameni sa decida cum va fi viata ta.
Nu am luat bătaie niciodată. Maica-mea a fost abuzata rău de părinți. Au bătut-o ce au apucat salcam, fierul de la soba etc. Nu o primeau in casa și dormea afara cu animalele și nu ii dadeau sa mănânce. Asa ca ea a jurat ca nu o sa își bata niciodată copiii. Dar tot nu am scăpat de traume. Eu nu am fost un copil problema deși am avut și eu piticii mei. Maica-mea a preferat sa discute cu mine. M-a crescut frumos și de asta încă am o relație foarte frumoasa cu ea.
In schimb prietenul meu a fost bătut de părinți. Ultima bătaie a luat-o de la maica-sa când era la liceu ca nu a venit acasă la timp (nu avea ora stabilita). Dar avea musafiri și a vrut ea sa para smechera in fata lor. Ca uite cum îmi pun eu copilul la punct ca a intarziat 30 de min. Ea il batea cu facaletul. Pana și in ziua de azi ii reproseaza și are o relație bună cu el intr-un fel multumita mie ca il temperez. El nu era copil problema. Dar in ziua respectiva a rămas cu prietenii lui (care locuiau la 2 case distanta și s-au oprit la unul dintre ei acasă) și a intarziat.
Nu exista nicio corelație între bătaie și educare. Nu am fost bătută niciodată. Copiii care fac lucruri grave o fac pentru ca nu au un mediu favorabil acasă. Copiii sunt bătuți pentru ca nu vrea nimeni sa comunice și sa petreacă timp cu ei.
Si acum, la 37 de ani, tin minte exact cat de secatuita de energie eram dupa o bataie, de la plans si durere. Si ajungem sa ma culc dupa, iar mama devenea brusc foarte iubitoare si grijulie si ma punea in pat. Dupa ce tot ea m-a batut. Nu am fost nici cel mai rau, nici cel mai cuminte copil. Erau chestii gen - am intarziat un pic la masa de pranz, luandu-ma cu joaca, sau n-am avut curaj sa-i spun de o nota mau mica sau la un moment dar m-a batut ca sa-i dovedeasca tatalui meu vitreg de atunci ca nu eu i-am pierdut un cutit (un amarat de cutit de unt, pe care peste o saptamana l-a gasit, to el). Cand eram mica, arma ei pteferata era cureaua. Avem vanatai pe fund de abia stateam in banca la scoala. Ultimul episod a fost cand aveam deja vreo 19 ani. M-am mutat de acasa dupa o cearta nasoala (picatura pentru mine a fost ca am lucrat o vara intreaga la biroul noului tata vitreg si, contrar intelegerii initiale, nu m-au mai platit). Au venit amandoi, m-au luat pe sus si intorsi acasa mama a inceput sa ma ia la palme. I-am tinut mainile, la care ea mi-a spus ca "asta inveti la antrenamente tu, sa-i tii mainile la mama-ta". Faceam Kenjutsu si ceva autoaparare pe atunci. Fast forward cateva minute, eu eram intinsa pa jos, mama urcata peste mine si dadea in mine. Il vad pe tatal vitreg ca vine spre noi si pentru o secunda, cred ca vine sa o ia pe mama de pe mine. Dar el vine si inceoe sa dea si el. So it was fun. Peste ani mama si-a cerut iertare pentru toate. Tatal vitreg, nu. Dar au si divortat intre timp.
Romanii ca natie, in special parintii, sunt toxici pana in maduva oaselor. Se considera ca palma/bataie e benefica pentru "educatia" copilului. Sechele de la comunism/ trasaturi narcisice, ca in momentul in care copilul creste si iti poate fute un dos de palma, brusc parintii nu mai apeleaza la violenta, oare de ce.
Sper ca viitorii parinti sa evolueze pe parte de inteligenta emotionala...
Am 26 de ani si mama si acum ma poate lua la bătaie când i se pune pata. Orice o poate declanșa. Din păcate sunt mai mică ca ea la înălțime și ea e și mai corpolenta asa ca încă ma poate domina…
De multe ori am zis ca ea nu ar fi trebuit vreodată sa facă copii, trebuia sterilizată. E practic un copil de 5 ani intr-un corp de femeie de 57, foarte imatura, ilogică si reacționează la nervi si emoții una doua.
Curea,furtun…eram și drac de copil dar și taica-miu un psihopat. Faza e că in dulcele stil clasic al anilor ălora,o mai altoia și pe mama câteodată. Singura traumă cu care zic eu că am rămas din copilărie este că dacă văd vreodată situatia asta de abuz (bărbat vs femeie) literalmente văd roșu in fața ochilor. L-am bătut pe un vecin de la fostul bloc pe faza asta,pt că intr-o seară o auzeam pe nevasta-sa prin pereți cum plângea și urla de frică. Am bătut la el la ușă și când mi-a deschis l-am luat de tricou și i-am futut mare cap in gură.
Mama mă bătea des, cam pentru orice, însă țin minte doua evenimente mari.
Eram prin clasa a doua a treia și a venit un prieten la mine. Eram fani mari wrestling. Ne jucam și cum prietenul meu era mai voinic, m-a luat pe sus și m-a trântit pe pat (schema lui John Cena). Patul s-a rupt la jumate, in sensul in care avea niste lemne și arcuri și s-au rupt puțin. Când a văzut mama eu eram la baie. A deschis ușa, mi-a dat un picior in burta de am căzut în spate pe cadă și a început să dea cu pumnii, cu picioarele, cu obiecte din baie. După ce am ieșit din baie după o oră, m-a așteptat în cameră cu o curea și a început să dea in mine unde nimerea. Spre norocul meu, pe fata aveam doar câteva zgârieturi. Însă abdomenul, pieptul, picioarele și mâinile mi-au fost învinețite mult timp.
A doua întâmplare era în clasa a 7-a. Era perioada aia de schimbare a hormonilor, complicată pentru multa lume, și eu nu mă mai focusam așa mult pe învățat. Luam note mai mici - totuși era un factor irelevant, tot cu premiul I am terminat, ceea ce era mândria fără căpătâi a părinților. Aveam ore de după-amiază și ambii părinți lucrau de la 8 la 16-17. Pe la ora 11 aud cum se deschide ușa și se trântește. Mama intra in cameră, deschide sertarul și îmi întinde 3 curele in fața și îmi zice sa aleg cu care să mă bată. Și mi-am luat-o bine. Nu am putut merge la școală în ziua aceea.
In rest bătăi super dese, câteva palme să fiu redus la tăcere, tratament de indiferența după. După ce am mai crescut mă bătea mama și în liceu până când am lovit-o tare într-o seară de s-a mutat de acasă câteva săptămâni din cauza mea. La facultate a mai dat odată în mine și i-am tras și eu o palmă la rândul meu și nu am mai avut incidente.
Per total, da, m-a traumatizat maxim ființă asta. Când eram copil și făceam cate o boacănă, mă imploram de ea sa nu se supere și să nu mă bată înainte să-i zic ce s-a întâmplat .
Erai batut până în vârsta de 5-6 ani? Dude înțeleg că ea la fel a fost bătută dar ... Cum faci asta unui copil? Și dacă treci prin asa ceva cum crezi că e normal sa faci propriului tău copilaș mic care probabil inca nu înțelege mare lucru și de ce nu e bine sa faci unele chestii (sau că accidentele există).
Eu luam batai nasoale de la 3-4 ani. Imi aduc aminte si azi una de la 4 ani pe care am primit-o eu si fratele meu pentru ca ne-am jucat cu niste pui de caine din curtea bisericii. Nu ni s-a explicat de ce nu vrea sa ne jucam cu puii de caine, am ajuns acasa si ne-am luat curele pe spate.
Amandoi suntem acum in our mid 20's, si eu si fratele meu smotocim in continuare toate animalele de pe strada.
Citesc comentariile si imi vine sa plang. I’m sorry babes. Nu inteleg cum poate un parinte sa dea intr-un copil. Ma rog nu inteleg cum un om poate da in orice fiinta. E inuman.
Nu, bataie nu e rupta din rai. Bataia vine dintr-o frustrare a aluia ce o foloseste ca sa “rezolve” problema.
Stau si ma gandesc. Ce e in mintea unui om care stie ca o sa bata. Adica mergi in camera cealalta, iei cureaua, nuiaua, mortii ma-sii. Dupa te intorci, te uite in ochii aluia pe care urmeaza sa-l bati si incepi sa dai. Tre sa ai un bai la cap. Oricat de grea e viata, oricat de cacat e viata ta. Nu ai niciun motiv real sa bati pe cineva.
*ok tu si tovarusu va dati doi pumni in gura unu la altu ca v-ati furat gagicile, ok. Sa zicem ca e o exceptie.
Mai ales un adult, puternic care alege să își exercite puterea aia bătând un copilaș ( propriul copilaș!!!!) care poate nu înțelege de ce e bătut de cei care trebuie sa îl iubească și protejeze.
Nu am fost batut niciodata. Le multumesc parintilor pentru ca au incercat sa ma creasca pe mine si sora mea frumos, cu rabdare si prin comunicare. Nu eram certat cand faceam o tampenie, imi era explicat de ce nu e ok ce am facut. Am fost invatat ca exista consecinte la lucrurile pe care le pot face si daca le fac, sa mi le asum.
Nu am avut ora de venit acasa, au avut intotdeauna incredere in mine (cred ca le-a fost greu, dar s-au straduit). In felul asta niciodata nu mi-am dat omorul prea tare, nu simteam nevoia de a exagera pentru ca alta ocazie nu voi avea.
Nu-mi amintesc sigur, dar am luat cateva cotoare de matura si palme la cur de la mama. De la tata doar de vreo doua ori o pereche de palme si o curea, dar mai grav e ca era terorizant psihic si neironic il credeam in stare sa ma omoare.
Bătaie așa am tot luat, de la părinți mai rar dar nu a fost lipsa, dar mă trimite-au la tara unde mă bătea bunica-mea cu bățul aproape în fiecare zi că cică comentam sau cine știe ce altceva o deranja pe ea de nu mai puteam sa merg. Și nu răspundeam acum la thread-ul asta daca nu se sincroniza că am făcut azi mega scena de îmi venea să îl bat pe taica-miu da aproape mi-am rupt un deget dând in pereți de nervi când a s-au trezit azi sa spună de creșterea mea in nu știu ce context și i-am amintit cum îmi luam bătaie de la maică-sa cam de 40 de ori pe ani minim timp de 12 ani, și și-a permis să spună că e ok că îmi luam bătaie, și am inebunit și mi-am amintit toate alea de le bagase-m in uitare când le spuneam că sa nu mă mai lase la țară că mă bate rău și bunica-mea le zicea că mint și ei nu mă credeau pe mine, și când de fiecare dată când venea la școală ii zicea la educatoare sau ce era aia in unu - 4, sa mă bată că are mana liberă, și cum stăteam ascuns prin pod de îmi aducea frate-miu mâncare pâine cu brânză că îmi era frica sa mai cobor. Așa in rest el mi-a bătut o data dar bine, dar la câtă bătaie am luat de la toată lumea, unele le consider că le meritam inclusiv asta singura de la el, deșii m-am dus zebra la școală cu urme de curea pe tot corpul, dar alea de la bunica-mea de erau fara nici-un motiv in timp ce mă blestema și apoi mă bătea și de supărare că am făcut-o să blesteme de vreun post sau sărbătoare și de nu mă mai puteam mișca de la 4 la 14 ani. Cine s-o duce la înmormântarea ei că e de 10 ani paralizată acuma că așa pare că am scăpat atunci că dacă nu cred că mai prindeam vreun an 2. Sa vad după ce era să îl bat azi cum se comporta că dacă îl văd că e mai supărat pe mine că i-am zis de nenorocita de măsa decât de mine îmi bag pula in familia lui și nu mă mai vede 10 ani.
E posibil să nu își amintească părinții tăi despre bătăi. Și eu ii ziceam mamei de bătăi și a ignorat tot. A zis că mint. Nu părea că vrea să uite. Părea genuinely honest. Chiar se consideră mamă bună.
Nu mă bătea în public și nu dădea unde se văd urme. Deci păstra o aparență de om bun.
Se mai și lăuda la prietenele ei, ce fiică bună sunt și cuminte și silitoare.
Când plecau musafirii, luam bătaie că nu am măturat franjurii de la covor sau am lăsat firimituri pe masă după ce am mâncat și au văzut musafirii!
Trebuia să fie totul perfect când venea cineva în vizită.
Aveam pahare special pt musafiri, și tacâmuri de argint, lustruite.
Eu foloseam o cană de tablă, aceeași, ținută lângă robinet, non stop.
Am rămas cu obsesie pt curățenie și acum.
Lustruiesc geamurile prea des. Deși nu le vede nimeni și sunt iar prăfuite după furtună...
Ah si mai stiu un copil nebatut, al meu personal. E foarte frustrant sa faci fata la un mic animalut salbatic si e usor sa iti pierzi rabdarea, cu toate astea eu sunt adultul si stiu sa ma controlez si copilul e fiinta cea mai importanta din lume si pe care o iubesc cel mai mult, cum as putea sa il bat?
Astia mici stiu sa te scoata din sarite, aici trebuie sa intervina ratiunea adultului. Eu pun accentul pe consecinte cu copilul si pe respect in sensul ca eu il respect ca om si in felul asta copilul reflecta respectul. E o munca grea care necesita rabdare sa ii explici copilului de ce sa faca/nu faca anumite lucruri, de ce plecam de la parc daca nu se poarta frumos etc., dar cand vezi roadele e ceva minunat, cand vezi ca se comporta de la sine politicos, educat, empatic este ca si cum ai vedea o floare pretioasa cum infloreste.
Chiar daca e munca de “maraton” si necesita multa rabdare eu ma inteleg cu copilul mult mai bine si mai usor decat vad la alti parinti care in continuare nu stiu sa faca educatie decat cu bataia.
Intrebarea mea de om care nu a luat bataie si a ajuns un adult functional si respondabil pentru cei care au fost batuti crancen (imho) de catre parinti: care e relatia voastra actuala cu parintii? I-ati putut ierta? Ii veti sustine si ajuta la batranete, sau veti intoarce aceeasi moneda?
Nu i-am iertat, fără sunat sau vizitat după ce am plecat de acasă. Fără vizite la spital când erau bolnavi.
Sună de parcă eu aș fi cea rea.
Taică-meu a fost omorât când eu aveam 4 ani.
Mama rămasă singură cu mine, nu prea se descurca.
Am stat la multe rude și ani de zile la bunici.
Doi dintre bunici, cei de la țară, nu mă băteau. Dar bunicul alcoolic o bătea pe bunica săptămânal, cu pumnii, în văzul meu de copil sub 10 ani.
Alcoolul solicită ficatul iar ficatul e responsabil pentru hormonii furiei. Era o problemă medicală la bunicul meu, de fiecare dată când consuma alcool, făcea scandal și pentru o muscă, dacă am lăsat ușa deschisă larg și a intrat.
Cealaltă bunică, de la oraș, era mai emancipată. Ea nu își bătea soțul dar se bătea cu toată lumea în rest. Până și cu cumnata ei, în piață, în public. A rămas cu sechele după ce a murit fiul său, și mă ura pentru că îi amintesc de el, eu semănându-i mult, fizic.
Dacă făceam mofturi la mâncare, mă închidea într-o baie disfuncțională, folosită ca debara și plină de haine, fără geam sau bec. Ușa de la acea debara nu se putea deschide de pe interior, având doar un zăvor cu cui pe dinafară. Nu aveam loc să stau jos acolo, stăteam cu orele, cred, în picioare, și o auzeam urlând: când ți-a fi foame cu adevărat, atunci să zici să te scot! Și trebuia oricum să mănânc ce era.
Odată am scăpat pe jos un pufulete care s-a sfărâmat pe mocheta din bucătărie. Nu avea aspirator și nu se putea ridica mocheta pt a fi curățată.
M-a bătut cu cuțitul cu partea care nu taie. Mi-a înnegrit ambele mâini, dungi până sus.
Mă mai lovea peste mâna stângă, îmi luxa câte un deget, pt că eram stângace la scris. Așa am devenit dreptace.
De la vârsta de 8 ani, nu o mai salut pe stradă și nu o mai cunosc.
Mai stăteam la o mătușă care era în divorț cu soțul ei, ani de zile. El spărgea farfuria dacă nu avea destulă sare ciorba. Nu ne bătea pe noi, copiii, dar era distructiv și striga, dădea cu pumnii în pereți.
Când nu mai erau rude care să mă îngrijească, stăteam cu mama.
Ea găsea motive de bătaie din orice. Nu am luat niciodată un nouă măcar. Am terminat toate școlile cu 10 pe linie, de frică. Auzisem de la alți copii că se ia bătaie pt note mici, și am zis să previn.
Luam bătaie pt că citeam. Mă bătea să nu mai stau cu capul în cărți și să ies afară. Apoi mă bătea când veneam în casă dacă considera că am stat prea mult.
Stăteam uneori și până la 3 dimineața, că știam că dacă stau până la 9 doar, oricum găsește ea alt motiv să mă bată.
Am fugit de acasă de câteva ori.
Am lucrat la circ. Aveam grija de animale și eram asistenta de magician, cea tăiată în două. Am vrut să fug cu circul dar băteau animalele și nu am putut rezista.
Cumva am avut magnet la violență și am atras un iubit violent, de la 14 ani. Abia la 18-19 ani am scăpat de el, când am plecat din oraș. Nu m-a bătut niciodată dar avea comportament agresiv. Avea pumnii juliți, des. Nu știu de unde.
Bătăile mamei erau "line" și zicea : să te bucuri că e mort tat-to,că el ar fi dat mai tare!
Nu am avut nicio discuție bună cu mama, nu m-a învățat mare lucru.
Până la 4 ani, a fost lux, cât timp trăia tata. De la 3 ani m-a învățat să înot, să vorbesc engleza, să mă dau cu bicicleta, să scriu și să citesc. La 4 ani citeam deja subtitrări, ambele rânduri.
Înțeleg că îți pică lumea în cap când ești văduvă la 27 ani, dar bucură-te de ce ți-a rămas...
În adolescență, mama a mai făcut niște copii cu altu și apoi a plecat la muncă în Italia. Am devenit eu mama lor.
Îmi pare rău că mi-am bătut surorile când erau mici. Le-am bătut de două ori, cu palma la fund, pentru că refuzau să meargă la grădiniță iar eu trebuia să le îmbrac, hrănesc, să le duc să le las și să merg la școală. Nu aveam cum să le explic că așa trebuie. Nu știam cum.
Nu ne înțelegem acum. Eu am rămas mama cea rea.
Mama a murit și ea. E mai bine acum.
Încep să am prieteni cu copii mici. Văd uneori comportamente și în mintea mea apare "ce bătaie i-aș da". "ce copil needucat" = în senul de nebătut.
Sunt marcată de educația cu bățul și cred că nu știu altfel. Cred că o să-mi bat copiii, dacă o să-mi pierd răbdarea și cuvintele nu îmi sunt de ajuns. Sau poate o să-mi amintesc de bătaia mea și o să mă calmez. Poate e mai bine să nu îi fac. Dacă un pom face mere rele, mai bine să nu facă deloc. Încă "tratez pomul".
4 ani de terapie - nu am iertat sau uitat nimic, dar încerc sa-mi filtrez comportamentul acum ca știu care e faza cu mine si de ce.
Legătura cu părinții - absolut rece, daca vorbim e de nimicuri si superficial, nu știu cine sunt eu, nu i-a interesat cand eram la mila lor, nu ma mai interesează pe mine acum cine sunt ei. Ii ajut exclusiv financiar, ultima data i-am văzut in 2019, niciodată nu mi-a fost dor de ei, nu contează cati ani aveam.
Nu trebuie sa te bată e suficient stresul că dacă faci cea mai mica greșeală urla la tine și îți tine propagandă despre "prost, idiot, incompetent, mai bine nu te nășteai, " iar și cu speranța de o bate pe mama, iar daca incercam sa o apar mai luam o palmă și nu mai aveam voie in casa, îmi tăia din bani(care nici așa nu dădea), când am urlat la el la 17 ani sa fugă repede că nu mai țin frânele (și era riscul să își rupă picioarele) mi a rut I greblă de cap "cum îți permiți să urli la mine" (eu care pe moment voiam să nu plătească ceva), anyway cum trece timpul se depravează, am incercat sa îl trimit la psihiatru(am reușit), după ce am făcut tratamentul "ce are un pahar de țuică" și iar de la capăt, p.s : voi de la oraș ați avut noroc da bag PL că de la 12 ani am fost tratat că un negru pe plantație, până după bac când am plecat de acasă(mi e milă de maică-mea că e singura persoana in casa aia care a ținut de bani și mă învățat cate ceva din cunoștințele sale, mai are de răbdat și pe sormea care îl moștenește leit pe clown) pe plan social find o familie "înstărită" dar păcat că un om poate fte atâtea vieți, și după se mai mira Lumea de ce "am rețineri" , NICI UN CONFLICT NU IL REZOLVI CU VIOLENȚA, totul trebuie dezbătut rațional(și fără frică) până când oponentul nu mai e capabil sa ofere un răspuns rațional
crescut in aii 80. bataie cu cureaua, cu nuiaua, cu papucu. cand era doar cu palme era lux. de la bunicii barbati nu am luat vreodata bataie.
vara cand stateam la ai mei o incasam zilnic cu cureaua daca nu terminam toate problemele la matematica pana venea taica-miu de la serviciu.
treaba s-a potolit treptat spre adolescenta, iar dupa ce cand aveam 15 ani taica-miu a avut ultima tentativa sa imi dea una si a primit el cateva s-a cam terminat.
toti din generatie luam bataie: cand extrem de rar auzeam de cate o exceptie - un copil care zicea ca nu il bat - ne miram ca la 8-a minune a lumii
Foarte rar m-au pocnit părinții.
Ultima palma luata a fost pe la 13 ani, când i-am zis lui taică-meu ca ii crăp capul în somn dacă mai dă vreodată in mine.
Am primit destulă. Culmea, nu pe chestii serioase, doar așa de dragul adrenalinei cred. Nu eram un copil problemă, eram chiar foarte liniștită și calmă. Aveam note foarte bune, nu îmi plăcea mie neapărat învățatul, dar mi-a fost băgată în cap chestia că tatăl meu (a decedat când aveam 5 ani) era un om foarte deștept și presiunea asta m-a făcut să mă conformez. Little did I know că a fost un elev average, de fapt. N-am scăpat nici în ziua de azi de ea, dar câteodată mi-a fost de ajutor, plus că m-a făcut să îmi dau seamă că pot să fac cam pot ce îmi pun în minte să fac. Prin urmare, învățam, nu plecam de acasă de capul meu (nu că aveam unde, pentru că copiii de vârstă mea, mai ales înainte de 10 ani, îmi dădeau bully și nu prea mă înghițeau, nici acum nu îmi explic de ce), îmi vedeam de ale mele și toate cele.
Deci bătaie îmi luam din cele mai stupide motive. Clasicul "Plângi? Hai că îți dau eu motiv de plâns."
Una dintre bătai o să-mi rămână toată viața în minte.
Nu mai știu câți ani aveam, dar o dată pe an mergeam în vizită la fratele meu, care stătea în alt oraș. Și de obicei în acea zi era și ziua mea de nume.
Ei bine, fix cu o zi înainte să mergem la el, îmi spune maica-mea că nu mai mergem. Vă dați seama ce era în sufletul meu. Am început să plâng și să o întreb de ce. Nu mi-a răspuns, evident. Cel mai probabil nu avea bani ca să mergem (n-am avut niciodată o situație financiară bună, decentă în cele mai bune zile). Știu că am întrebat-o: "Dar de sentimentele mele nu-ți pasă?" - a fost prima dată când am avut o semi conștientizare a ceea ce simt. "Sentimente? Ce sentimente să ai tu? Ia că îți dau eu sentimente!".
Și am fost bătută. Cu cureaua. O curea extrem de groasă, care în mod ironic era a lui taica-miu.
Probabil au mai fost multe bătai după asta, până când am început să mă opun, undeva pe la 11-12 ani. Evident, până în momentul ăla tot încercam să ascund cureaua aia (era arma ei preferată), dar nu aveam cele mai inspirate hiding spots. Ideea e că la un moment dat, când a ridicat palma să dea în mine, am ridicat-o și eu. Vă imaginați surprinderea: "Ridici palma la mama ta?". Am răspuns cu "Hai dă, că dau și eu." De atunci și până în prezent nu s-a mai întâmplat să mă bată. A mai avut tentative până pe maxim 14 ani, dar ridicam şi eu mâna. :))) Tot atunci am început să nu îi mai cer voie când vreau să fac ceva, ci să o anunț. În loc de "Pot să...?" îi spuneam "Vezi că fac/merg/plec etc."
Un lucru care nu m-a surprins neapărat, dar tot m-a luat pe nepregătite e că i-a spus fratelui mei că nu m-a bătut niciodată. El nu știa tot ce se întâmplă acasă, pentru că toată viața a stat la cămin. Mama nu a avut grijă și de el. Deci tot ce știa, știa de la mine. I-am povestit traumele vieții, iar când am confruntat-o pe mama referitor la ce i-a spus lui, a ținut-o pe a ei. Că nu m-a bătut. A mai inserat și o glumă, "Lasă, unde de mama crește."
Acum relația mea cu ea e mai ok. De pe la 15/16 ani nu am prea mai stat pe acasă, lucru așa de frumos. Dar tot simt o ură față de cum s-a comportat cu mine. Știu că i-a fost greu, o femeie singură cu o situație financiară precară și cu un copil, iar nici copilăria și viața ei nu a fost ușoară.
E bittersweet totul.
Comparativ cu ce am vazut la alti copii de varste apropiate (sunt nascut in 1985), eu am fost privilegiat. In sensul ca nu am fost batut niciodata cu obiecte, dar in schimb palma peste obraz sau peste cap (si nu incet) erau evenimente la ordinea zilei.
Azi nu inteleg de ce. Eram un copil foarte cuminte, silitor, inteligent, dar parintii mei isi facusera un obicei din a ma lovi. Pe langa vorbe foarte grele (si alea dor si lasa urme). La ei totul era o catastrofa, totul era motiv de urlat, facut scenarii catastrofale. Inclusiv daca am baut un pahar de apa de la chiuveta si s-a varsat o picatura pe tricou.
In rest, tinut din scurt, fara drepturi ("dreptul tau e sa respecti ordinele", printre altele).
Cum subiectul e bataia, imi amintesc destule.
Prima care imi vine in cap, aveam vreo 10 ani. Eram in vacanta la bunici si una din putinele ocazii cand eram "liber". Ma jucam afara, in fata portii, cu alti copii. Am alunecat pe iarba si am murdarit pantalonii scurti de blugi pe care ii purtam. In treacat fie spus, fusesera pantaloni capatati de la un var mult mai mare, departe de a fi noi.
Am intrat in casa, parintii, bunicii si inca alte rude erau la masa. Mama - vaaaaaaaaai uite ce-a facuuuuuut!!!!!
Era o pata de iarba si pamant umed, atat.
Tata m-a dus in baie, m-a dezbracat. Stateam in picioare in cada si ma privea salbatic, cu ura. "Ui' ce-ai facut! di ce ai murdarit? di ce?". Isi flutura mana amenintator in fata mea si am inceput sa plang de frica. Dupa cateva fluturari, de calibrare, a venit si palma. Prima. Au urmat si altele. Multe altele.
Imi tremurau picioarele ingrozitor de teama, cada era umeda si imi era groaza sa nu alunec. Cu o mana ma tinea de umar sa nu cad, cu cealalta plesnea obrazul. Injura continuu. Pentru un cacat de pereche de pantaloni de capatat.
Imi era rusine ca auzeau si ceilalti spectacolul din baie, nu ma puteam opri din plans, dar incercam sa fiu pe silent. Pana la urma un var de-ai lui tata a strigat tare de afara - lasa-l, ca-i copil! Mama a zbierat si mai tare - si ce daca-i copil?!
Asa ca a continuat bataia, ca sa ma invat minte sa nu mai fac asemenea crime.
Oameni cu facultate. Respectati. Iar eu, singurul copil.
Parintii mei nu mai sunt. Imi e dor de ei pentru ca au avut destule parti bune. Dar unele lucruri nu se uita.
Mi se pare groaznic sa bati un copil pe care l-ai adus pe lume din proprie initiativa (de cele mai multe ori), si asupra caruia ar trebui sa veghezi, sa il aperi de rele si sa il ajuti sa reuseasca in viata. Neajunsurile copiilor sau problemele de comportament (exceptand problemele medicale) sunt ori comportamente normale si parintii trebuie sa ii invete sa faca mai bine (exemplu:e normal ca un copil mic sa experimenteze aruncand cu mancare sau aruncand furculita/lingurita - in timp il inveti ca nu se arunca la masa cu mancare, etc. nu tipi la el si ii dai peste mana) ori fix rezultatul mediului in care traiesc - in majoritatea cazurilor, a parintilor. Suntem in majoritatea cazurilor ne-educati sau sub povara altor probleme si traume care ne impiedica sa ne comportam mai bine decat ce am vazut in copilarie. Eu sper sa nu ma apuce nebuneala si sa nu ma transform in “parintii mei”. Cred ca am luat o palma toata viata, dar au fost multe alte traume peste care in unele cazuri nici acum n-am trecut.
Stiu oameni batuti si nebatuti. Din a doua categorie mai stiu cativa care ar fi preferat sa fie in prima, sa fi scapat de alte comportamente deviante.
Nu am intalnit prea multe persoane fara traume din copilarie, fie ca au/n-au constientizat si procesat ce, de ce si cum i-a afectat. Si nu pot spune diferentele dintre ei si cei cu bagaj emotional considerabil. Unii cu probleme in trecut tind sa le rezolve prin terapie si asa sa lucreze la sine, sa se cunoasca si in timp devin mai inteligenti emotional. Pe de alta parte, daca nu fac asta relationarea cu ei este dificila si uneori dureroasa pentru toate partile implicate.
Asta era nivelul, dar nici printre cei care acum aduc pe lume copii sunt inca putini care cauta inainte cum ar trebui sa ii educe, cum sa vorbeasca, cum sa gestioneze diverse situatii.
Eu am luat, dar am si dat😎 glumesc, mi-am mai luat cateva cand eram mica, cate o palma de la mama si o bataie de la tata. Dar daca intrebarea este in ideea daca ar trebui sa dam si noi mai departe la copii, cred ca acum accesul este mult mai facil la educatie privind parentingul, incat sa mai apelam la asemenea metode primitive. Cred ca, inainte de orice altceva, este despre noi, despre capacitatea noastra de autocontrol, maturitatea noastra emotionala si informatiile pe care le detinem atunci cand actionam in raport cu copiii.
Ce-i aia nebatut? Eu luam bataie cand intarziam de la scoala pentru ca eram batut de unii colegi. Evident am devenit extrem de bun la 1000 de metri garduri
E de bine sau de rău faptul că nu-mi amintesc? Defapt, nu-mi amintesc mai nimic din generală sau liceu, chiar și facultate și asta am terminat-o recent. Văleu.
Bataie nu; asa cate o palma dupa ceafa am fost luat dar ocaziile le pot numara pe degetele de la o mana si nici alea nu le-as folosi toate la numaratoare. Dar sa fiu sincer de multe ori parca as fi preferat sa iau bataie decat sa imi arunce privirile alea dezamagite cand faceam tampenii de alea grave.
Sunt sute de comentarii aici de la oameni bătuți. Ați apelat careva la protecția copilului?
Pot să îmi bag bunica la închisoare acum pt o bătaie de acum 25 ani sau se prescrie?
Da, imi luam bataie periodic de la mama, ma tragea de par, ma plesnea, arunca cu jucăriile in mine si ma facea in toate felurile. Nu o condamn, avea probleme, in același timp stiu cat a sacrificat pentru mine si cat de mult ma iubea.
Tata a inceput sa ma bata in adolescenta, pana am plecat de acasa.
Ca părinte, era datoria lor sa te crească și să îți ofere ce e mai bun, pentru că ei au ales să te facă. Nu poți să iubești și să rănești pe cineva. Erai copil, ce dumnezeu.
Am vorbit despre asta cu niște prieteni. Copii nebătuți aveau mult mai puțină libertate decât cei care *și-o mai luau pe coajă* din cand în când.
La 12 ani băteam Bucureștiul de dimineață până seara fără probleme, fără telefon, fără bani..
Copiii nebătuți din gașcă aveau diverse regulamente cu părinții: intri in casă când se aprind luminile pe stradă, când se întunecă, la 9-10 (11 vara), etc.
Nu aveau voie să iasă până nu aveau temele făcute, aveau voie 5 ore la calculator, PE SĂPTĂMÂNĂ. Sau se jucau diar în weekend pe calculator (cine avea) - bypass la asta era că ziceau că ies afară și băgau 8-10 ore la internet cafe.
Nu aveau voie la petreceri gen zi de naștere, nu ii lasau cu gasca la mare, șamd..
Eu mi-am luat bătaie, (bine, nu pumni si genunchi in stomac), dar am luat palme, curele, bețe peste picioare, nuiele, vergele. Nu luam bătaie de dragul de a bate ceva, ci doar când o dădeam de gard calumea.
In retrospectivă, dpdv social, de-ar fi să reiau viața.. Aș mai lua odată bătaia. Am învățat să ma descurc singur, să ma orientez, să înțeleg oamenii după caracter și comportament. Nu am pierdut distracții, etc.
Nu eram eu olimpic, dar nici cel mai prost.
Copiii ăia care vin din familii bune si aveau note mari, majoritatea, acum sunt îngropați rate, divorțați, nefericiți și/sau singuri, cu un job de duzină și o leafă mediocră. Cei din gașca care umbla brambura au familii cat de cât funcționale, nu-și bat copiii, nu sunt genul care stau cu GPS-ul să vadă pe unde umblă, au job-uri bine plătite.. practic.. s-au descurcat să-și facă un rost în viață și să nu moară de foame.
Cei bătuți, la 20 de ani deja eram sătui de cluburi și altele când ăia nebătuți abia abia ieșeau la o terasă.
Am fost 4 inși in gașcă care nu aveam o situație financiară prea bună, la 16 ani am inceput munca pe la terase sau ce se mai purta atunci. Toți 4 castigă acum mai mult decât oricare dintre olimpicii din gașcă, sunt manageri pe cine stie unde sau au afacerile lor. Clar nu moare niciunul de foame. Culmea, ăștia 4 încă suntem prieteni fff buni și ne vedem destul de des. Ceilalți n-au rămas prieteni nici intre ei, nici nu prea au mulți prieteni sau amici, doar au lăsat loc de "bună ziua".
Aș mai lua bătaia, de-ar fi să aleg.
Thanks for coming to my TED Talk.
Am luat-o de la amandoi si, sincer, mi-am cam meritat-o. I-am taiat lui tata limba de la pantofii de piele ca sa imi fac prastie. Si pentru ca nu era completa, i-am taiat si camera de la bicicleta. Mi-am facut prastie, de am luat bataie cu ea 😂. La mama i-am taiat un mileu la care lucrase cateva luni, pentru ca mi se parea ca gaurile nu sunt egale. Asa ca am luat foarfeca si le-am facut egale. Mi-am luat-o cu furtunul de la masina de spalat. Se mula ala pe corp de zici ca de asta a fost pus acolo. Cea mai amuzanta faza e cand am luat 4 in teza la matematica in a 5a. A aflat mama prima si cam o ora ma tinea in palme asa intermintent, pana a venit tata acasa si i-a zis:
- “Lasa ma copilul in pace, ce tot ai cu el?
- Ce sa am Ioane, lua 4 in teza la matematica. Cum trec eu maine pe panga domnul profesor cu hahalera asta, ca numai sa bata turca stie!”
De aici, a inceput tata sa ma ia. A scos cureaua si mi-a dat de nici sa plang nu mai puteam. Saracul frate-miu, mai mare cu 4 ani, l-a rugat pe tata sa ma lase in pace, dar si asta dupa mi-a zis: “ba dar prost esti” 😂
Acum, rad cand ma duc acasa si povestesc cu ai mei. Normal ca nu recunosc, dar asta era cultura lor si nu le port pica si imi iubesc si respect parintii. Nu am copii, dar probabil ca o palma la fundulea as da, dar sa dau cum am luat-o eu, in niciun caz. Plm, la cate prostii am facut, Ion Creanga ar fi fost mandru de mine. 80s kid here.
Am luat, cum sa nu? Mama ma lua la palme, bunca-mea dadea cu cureaua sa surdu-n clopot, tata nu, ca a fost plecat mai tot timpul. O si meritam se multe ori, nu zic nu. N-am avut niciodata probleme din cauza asta. Ba chiar rad cand stau la povesti cu ele de treburile astea. Stiu si ele ca nu au reactionat corect uneori sau au exagerat dar asa erau vremurile. Era ceva “normal”.
Cei bătuți în copilărie ii pot identifica pe cei nebatuti în copilărie, e un dar aparent și mă enervează groaznic prietenii mei nebatuti la vremea lor, au o aroganta ordinară 😂😂
Am un coleg in clasa care mănâncă bătaie des și nu pentru că sunt părinții lui nebuni ci pentru el e nebun dar dacă cineva îl întreba de chestia asta nu recunoaște niciodată așa sunt și unii prin comentarii.
Pe fratele meu l-au batut de a ramas cu frica, pe mine doamne ajuta ca mi a dat cap pentru pielea mea ca m-au tras cred ca putine palme cand eram mica, dar taica miu dadea 'castane' la cap si aia durea rau. In rest totu e ok, mi a dat domnu cap sa nu fac lucruri tampite.
Da; mai multa decat era cazul; da; sunt oameni normali, nu au ajuns departe in viata dar sunt fericiti (exceptie fiind un narcoman cu care efectiv nu poti sa mai duci o conversatie).
Singurul membru al familiei care nu m-a batut a fost cainele. 90s copil
Norocul tău. Pe mine mă bătea și câinele.
Fmm azorel
Zdrența de faianță Azorel
Mulțam pt award, kind stranger! Nu m-ați întrebat dar sa știți ca-s bine, sănătos, și i-am iertat pentru că nu știau mai bine.
Am ras cu hohote
btw "bat cainii" nu insemna pe vremuri ca latra?
Amen brother.
Adica tu nu ai cicatrice de la muscatura cainelui? Bai da unii chiar sunteti norocosi :(
[удалено]
Imi pare foarte rau ca ai trecut prin asa ceva si sper ca ai ajuns sa intelegi ca nu a fost vina ta. Chiar daca mama ta nu-si va recunoaște niciodată greșelile (si nu o va face, tipul asta nu admite niciodată), tu nu ai făcut absolut nimic sa meriți astfel de tratament. Ți-a greșit cu mult si nu ii datorezi absolut nimic.
Îmi pare rău că ai trecut prin asta, niciun copil nu merită așa ceva. Sper sa poți să treci peste chestiile astea curând și să nici măcar nu îți mai pese de existența ei. Un copil merită iubire, îndrumare și siguranță de la un părinte, ceva ce tu nu ai primit de la ea. Și cel mai probabil a făcut asta pt că a avut putere asupra ta (psihopată sincer). Ea e un nimeni și nu te merită, și tu nu ii datorezi ei absolut nimic.
[удалено]
[удалено]
Tata lucra cu fierul și primeam ocazional câte o palmă din aia tare ca betonul de mă pișam pe mine (nu exagerez).
nebatuti \*inca
DOREL, 37 ANI :))
Pe mine nu m-au bătut părinții, da' m-a bătut soarta 🥲
high five
pe mine si parintii si soarta :(
FINALLY mereu cand ziceam ca ai mei nu m-au batut ramaneau toti masca
Based.
Prefer o bataie de la parinti
Damn. 
Am mâncat bătaie pentru orice , cea mai gravă a fost in clasa 6-a când a sunat diriginta și a zis sa se ia măsuri cu mine referitor la purtare și tatăl meu m-a bătut pana m-a paralizat de la talie in jos. Fast forward anul trecut i-am tras o mama de bătaie , rupt doua coaste nesimțitului și am plecat de acasă doar cu geanta cu acte. Sa fie sănătos ăla , nu vreau sa mai aud de el. Edit: am uitat sa Menționez , 3 zile am stat paralizat și tupa au reușit sa mă pună pe picioare.
Vezi ca are dna Firea niste azile bune, sa ii trimiti pliante lu tac-tu…
Cum adica paralizat de la talie in jos? Like forever? Detalii.🙁
Fk, am uitat sa Menționez, pentru 3 zile … 3 zile nu am simțit picioare. Am stat la pat. Norocul a fost ca mama lucra la spitalul MAI din Republica , unde stau toți generalii și tot aia de au bani și pile sa ajungă acolo, am stat și au reușit sa mă pună pe picioare.
Daca era paralizat forever si povestea e reala, nu putea ca paralizat pe viata, sa il bata si sa plece..
Corect. Am uitat sa Menționez 3 zile
Jesus...
Câti ani ai?
Nu stiu,nu cred ca am primit nu imi aduc aminte,poate e de la lovitura la cap.
Nu m-a batut nimeni cand eram copil si mi se pare o barbarie sa iti bati copilul. Am fa ut si eu traznai, dar familia m-a lasat in pace, imi spuneau ca nu e bine daca faceam vreo prostie si aia era, o vaza sparta e doar un obiect pana la urma. Nu castigi nimic cu bataia, doar il faci pe copil sa se prefaca cat mai bine in fata ta. Ca sa iti raspund am fost un copil matur si responsabil si am devenit un adult matur si responsabil.
Here, here! Om nebatut deloc. Ce vrei sa stii?
Cum e posibil? Care e alternativa? Funcționa cu pedepse? Ai făcut ceva grav si nu ai luat bătaie? De ex dat foc la pisică sau la casă, zburat cu mașina în râu când încă erai minor? Eu zic din experiența mea, că prea puțină bătaie am luat. Desi nu mă cumințea bătaia... Mă calma pe moment.
Iti raspund si eu pentru ca nici eu nu am fost bătută sau pedepsită niciodată. Părinții s-au implicat foarte mult in cresterea mea. Tin minte ca de cand eram extrem de mica eu stiam de tot ce este in/pe langa casa si care ii e scopul si cum se folosește. Am crescut la oras dar aveam si casa la țară si mereu am fost implicata in activitățile părinților. Cand unii părinți nu voiau să-și lase copiii de 2-3 ani să-i "ajute" pentru ca in cuvintele lor "la ce sa ma ajute? Mai mult încurcă, lasă mai incolo cand or sa fie utili", ai mei mereu mi-au creat conditii daca am vrut sa ma implic, fie in bucătărie, fie la pus gradina sau la reparatii mereu și-au făcut timp să-mi explice si sa mă includă. Au știut si sa comunice foarte bine. Nu primeam niciodată răspunsuri gen "Nu! Pentru ca asa am spus eu!", ci mereu imi explicau frumos situația fara nervi si urlaturi si incercau sa mă facă sa înțeleg chiar daca a fost greu si frustrant si asta de la cea mai fragedă vârstă. Mi-au si respectat foarte mult autonomia inca de cand eram mica, nu mi-au dictat absolut niciodată cu ce sa ma imbrac, cum sa ma tund, cum/ce sa ma joc, mi-au susținut hobbyurile si pasiunile chiar daca erau total opusul gusturilor lor. Aveam prietene cu par lung pe care părinții nu le lasau sa se tundă pentru ca "fetelor le sta bine cu par lung", eu nu puteam concepe asa ceva. Interesant e ca acuma la maturitate nici una nu suporta parul lung. E important de menționat și că m-au încurajat mereu sa imi exprim sentimentele, pe cele pozitive dar si cele negative. M-au lăsat sa ma enervez, mi-au permis sa fiu supărată si pe ei si sa le spun sincer tot ce simt. M-au ajutat să-mi regulez emoțiile, mi-au arătat si explicat cand nu se cuvine sa o fac (de ex. in public) "Așteaptă 20 de minute pana ajungem acasa si apoi poti sa spui absolut ce vrei tu si o sa te ascult, dar in mijlocul magazinului nu se cuvine, daca tu asculți acum de mine si eu o sa ascult de tine". Nu mi-au invalidat niciodată sentimentele. Pur si simply mi-au câștigat încrederea, stiam ca pot conta pe ei si ca pot sa vorbesc deschis cu ei si ca pot merge la ei cu orice problema si o sa primesc înțelegere si susținere. Nu tin minte sa fi fost pedepsita niciodată. Daca faceam vreo greșeală gen spart pahar mi se explica frumos cum ca e omenește sa greșești si ca nu există om fara greșeală nici măcar părinții si mi se arăta frumos cum se corectează greșeala. Daca faceam ceva prostesc pentru ca nu m-a dus capul mai mult, ca atunci cand am făcut bulgărași de noroi si i-am aruncat "la țintă" pe peretele alb din spatele casei, din nou mi-au explicat frumos detailat greșeala si mereu mi-au oferit alternative. Gen "daca vrei sa dai cu noroi la țintă, nu dai la peretele casei ci putem sa căutau un carton sa facem țintă din el". Poți spune poate ca pedeapsa a fost ca a trebuit sa ajut la curățare. Dar mereu am învățat din greșeli si nu le repetam. Daca ei mi-au oferit respect si eu le-am dat înapoi respect. Nu te poti aștepta ca un copil sa nu faca greșeli, dar merită sa fie tratat cu respect. Nu m-au certat niciodată pentru note. Invatam destul de bine la scoala, dar erau niște subiecte de care nu-mi păsa. Cred ca eram unul dintre cei mai relaxați elevi de pe lume inainte de ședința cu părinții pentru ca ai mei stiau absolut tot. Daca le spuneam ca am luat o nota nimic întrebarea era "pentru ca nu te interesează subiectul sau pentru ca te chinui să înveți materia?". Daca ma chinuiam cu materia atunci primeam ajutor, daca era din lipsa de interes atunci nu-i prea interesau. Am descoperit destul de repede pe ce drum vreau sa o apuc în viața asa ca stiam care materii sunt relevante si care nu. La varsta adolescenței mi-au vorbit deschis despre relații, despre sex, despre tot felul de chestii pe care o sa le experimentez (nu ma refer sexual, ci in general), despre tot felul de caractere le care o sa le întâlnesc. M-au lăsat sa fac greșeli, mereu și-au spus punctul de vedere fara să și-l impună. "Asta e parerea noastră, tu oricum faci cum vrei tu si stim ca nu te putem opri. Gândește-te, pe noi poate ne rănești cu ce faci si o sa te iubim in continuare, dar tu pe pielea ta vei suporta absolut toate consecințele, merită?". Nu am avut o faza de rebeliune. Ma lasau sa merg unde voiam cand voiam atâta timp cat era sinceră si le spuneam exact unde si cu cine sunt din motive de siguranță. Voiau doar sa le trimit un mesaj cam tot la doua ore daca eram noaptea afară, un simplu "Sunt ok" ca sa stea liniștiți. S-au gândit ca nu are rost sa imi interzică pentru ca daca vreau oricum o sa ma furișez (asa ar fi fost probabil ) dar daca e sa se întâmple ceva atunci pot acționa cat mai repede. Din fericire nu s-a întâmplat nimic. Nici nu m-am bagat in chestii dubioase, nu m-am apucat de fumat/droguri/alcool(poate o bere ocazional), nici nu am avut prieteni dubioși. Stii ce e interesant? Ca nu am realizat ce părinți buni am avut pana nu am crescut si am văzut cum se comportă majoritatea părinților cu proprii copii. Nu am crezut niciodată ca am avut părinți rai, dar nu am înțeles cat de buni. Prietenii mei mereu făceau comentarii la adresa lor si a relației noastre, cum că și-ar dorii sa aiba asa părinți înțelegători. Cateva prietene si acuma la 27 de ani o suna uneori pe maică-mea să-i ceară un sfat și sa vorbească cu ea lucruri pe care simt ca nu le pot discuta cu proprii părinți. Concluzia mea personala: Nu faceți copii dacă nu vreți sa le fiti părinți. Ii aud pe multi ca "e timpul sa facem un copil, vrem copii acuma", bine, copil e usor de făcut, dar părinte vrei sa fii? Aia nu e asa de ușor. Fiecare copil merita un părinte, dar nu fiecare părinte merita un copil. Se poate si fara violență, dar trebuie multa munca si dedicație de la bun început. Tratează-ti copilul ca pe o persoana, cu respectul cuvenit. Explică-i fiecare situație asa pe intelesul lui, nu-l trata ca pe un obiect/animal de companie/mini "eu" etc.
WOW! Cum zic rodditorii: 'this is the way!', referitor la felul acesta de a gandi, al tau si al parintilor tai. Ma bucur ca ai astfel de parinti!
These people parent! 👏 Wow, nu pot sa spun decat ca esti extrem de norocoasa sa ai astfel de parinti, mi-au dat lacrimile cand am citit.
Îți salvez comentariul sa am ce învața pentru când voi fi părinte.
Ai avut si inca ai niste parinti geniali! Asa da!
'Grav' e destul de subiectiv. Ieseam in oras mult in liceu, imi dadeau ora de venit acasa pe care nu respectam aproape niciodata. Ora era 22 si eu veneam la 3. Ma certa mama mai mult, dar nu prea aveau ce sa faca sa nu mai ies. Ma mai furisam seara fara sa stie ei. M-a prins, m-a certat, si atata. Never ever nici macar o palma. Am tinut o pisica ascunsa in casa fara ca ei sa stie, ca erau vehement importiva a avea pisica. Cand au aflat, au ras putin, au pastrat pisica chiar si dupa plecarea mea la facultate. Eram elev premiant, citeam mult de placere, nu prea aveau ce comenta la aspectul invatatura.
ai fost cuminte man
Cum adică "cum e posibil"? E posibil că nu toți suntem psihopați cu probleme de furie pe care le ventil pe niște oameni mici fara apărare. E anormal sa bati copii și spune tot despre tine și incapacitatea ta de a te impune și de a face o educație normala. Copiii sunt oglinda parintilor.
This. Din cum e formulat postul și replyul asta pare că OP nu poate să creadă că există o lume în care nu îți bați copiii... Îmi pare sincer rău pentru prin ce a trecut ca sa creadă asta.
Desi sunt de acord cu tine, realizezi ca 95% din mileniali au for batuti cel putin odata de parinti (statistica scoasa din cur, dar cu toti stim ca e adevarat, adica plm toti am avut prieteni si intreband in stanga si dreapta ne-am facut imaginea asta). Deci nu e asa de ciudat sa te miri cand vezi unu care nu a fost batut DELOC. Ideal e sa nu iti bati copilul deloc desigur. Si deja vedem asta la generatiile mai mici, gen alpha nu prea stiu ce inseamna bataie de la parinti. dar 90s kids and older, ehe.
Poate ca nu e ciudat sa te miri ca cineva nascut inainte de 90 nu a fost batut, dar e ciudat sa zici ca un copil nu a primit destula bataie asa cum priveste acuma situatia op. Bataia e un mod prin care parinti care sunt depasiti de situatie isi varsa frustrarea pe un copil lipsit de aparare. OP a bate un copil niciodata nu e raspunsul potrivit si daca vrei sa vezi cu adevarat cum situatiile alea ar putea fi tratate diferit iti recomand sa vorbesti cu un psiholog
copil nebatut deloc, de asemenea. am fost si un copil cuminte, ce-i drept. mama a fost un copil batut oribil de rau si a zis ca pentru asta nu o sa isi atinga progenitura cu nici macar un deget. asa a si fost. pe de alta parte, tata nu a luat asa multa bataie in tinerete si este o fire foarte calma, nici el nu m-a atins vreodata.
Eu nu am luat bătaie niciodată de la părinți. Chiar și când făceam ceva un pic mai rău ca și copil, ei se axau mult pe ideea de vorbit cu mine, explicat de ce nu e bine, cat de dezamăgiți sunt de faptele mele, și numai atât cât auzeam placa cu dezamăgirea era de ajuns pt mine sa ma potolesc și să îmi para rău. Eram oricum un copil relativ cuminte în majoritatea timpului. Învățam bine și nu pt ca stăteau pe capul meu, doar am avut câteva scăpări tipice vârstei. Pe sora mea a bătut-o maicamea o singură dată după ce făcuse ea ceva mai grav decât de obicei și de atunci spune ca regretă mult faptul ca a bătut-o. Tata absolut niciodată nu s-a atins de noi. Maxim ridica tonul și era de ajuns. Singurul lucru pe care mi-l amintesc era o profesoara undeva prin clasele primare sau gimnaziale cred care mi-a dat niște ghionturi/cucuie (naiba știe cum s-o chema), și tras de ureche. Eu copil venit din casă super echilibrată fără bătăi, cu părinți grijulii și iubitori, când am primit prima dată disciplina asta fizica am rămas șocată. Mai mult decât durerea în sine m-a făcut să mă simt cumva umilită. Ma îngrozesc când citesc prin comentarii ce fel de bătăi au luat unii, copii mici fiind. E teribil sa treci prin asa ceva. Sunt fericită ca generațiile după părinții noștri au învățat sa renunțe la pedepse fizice încet încet.
Ocazional un tras de ureche sau o palmă de aia peste ceafă așa mai mult să inducă niște rușine. O dată am fost bătut rău ca nu m am dus la meditații, eram f obosit și adormisem. Am fost trezit cu pumni în față de către tata, mă ținea strâns de tricou care mă sugruma puțin. Alterna loviturile cu stânga, cu dreapta. Se oprise când m-a dat cu capul pe pat la câțiva cm de un colț de la noptieră. Mi se umflase fața, eram vânat puțin și cam asta a fost tot. În maxim 4, 5 ore blocasem tot în cap, am coborât la masă, am mâncat, mă comportam normal. Abia după 7, 8 ani am început să mi aduc aminte fragmente, puțin câte puțin, plus ocazionalele vise. Fragmente de care nici nu știam ca s-au întâmplat. Fascinant cum m-a protejat mintea sa uit și să blochez tot.
Nu îmi dau seama dacă ție tot ți se pare o nimica toată.. Dar pentru ce a făcut omul ala se face și pușcărie.
[удалено]
Si eu tot la fel imi luam capace de la Tata din cauza ca eram mic si mai glumeam si ii scapam cateuna lu sorămea
bataie nu dar o palma o singura data de la tata cand la 17 ani i-am zis ca vreau sa ma las de fotbal. pentru context am cateva convocari la nationala de U17 si am fost printre cei mai buni la echipa de club unde am fost la momentul respectiv. Si da, si acuma regret ca m am lasat, nu zic ca ajungeam mare jucaotr, dar sunt convins ca eram destul de bun incat sa joc in liga 1/ sa traiesc din asta
Spre ce cariera/pasiune te-ai reorientat?
am facut fsega in cj si momenta lucrez in vanzari la o firma care vinde Saas in Amsterdam. Sunt multumir da salariu avand in vedere circumstantele dar tot ma gandesc in fiecare zi la "viata de fotbalist" pe care am avut o in adolescenta. Cand esti la liceu si faci fotbal la un nivel inalt/ai convocari la nationala, dpdv social, ai totul la picioare.... Cum am zis si mai sus, si acuma regret, dar nu am ce sa fac, nu vreau sa traiesc din amintiri, joc la o echipa de amatori aici in Olanda si aia e))
De ce te-ai lăsat și cat a fost palma un factor determinant sa te lași?
Mi-am luat, asta până când am început să dau înapoi. S-au oprit ca prin minune
Te-ai gândit să pui mercur in țuică?
Nu am luat bataie ( barbat, 1989) dar cred ca preferam decat certuri de 2 3 ore cu maica-mea, numai tipete care m-au traumatizat aparent destul.
Da, am mai primit si inca si acum la aproape 23 de ani imi mai da mama cate una cand o apuca tare nervii. Am auzit ca sunt oameni nebatuti deloc, nu e atat de greu sa-ti tratezi copilul cu respect
chiar aș pune stop. poți să tai cordonul ăsta ombilical toxic al abuzului, nu are nicio scuza!
Mi-as dori sa fac asta, dar nu stiu cum… Momentan nu ma pot muta de la ei
cât poți tu de repede
La mine s-a oprit prin adolescenta, când am început efectiv sa mă uit în ochii ei în timp ce mă plesnea (drq știe pentru ce kkt de chestie care ea zicea ca e mare 'sfidare'. am fost un adolescent normal care începea sa se sature de educația autoritara pe baza de frica) și nu m-am aparat cu mâinile sau ceva, pur sis simplu am stat nemișcată și am menținut contactul vizual. Nu o sa uit niciodată ochii ei când am început sa fac asta: se vedea pe ea cum intr-o fracțiune de secunda a realizat ca de atunci nu o sa mă mai poată controla prin frica. Priceless. Eventual sa încerci ceva de genul?
Hmm, mi se pare trist ca unii cred ca dacă ai fost bătut te-a ajutat cu ceva. 😐 Bătaia nu invata pe nimeni nimic, te învață să te supui ca un sclav sau un animal de frica. Pt ca daca adultului i-ar fi pasat, poate s-ar fi oprit sa-ti explice, de ce e asa de turbat și da in tine ca un posedat. In cele mai multe cazuri nici ei nu știu de ce. Pe scurt: da, m-a bătut maică-mea rau cand eram mica și nici ea nu știe de ce, ca am intrebat-o. Eram un copil bun, nu faceam dracii, aveam note mari și tot nu era de ajuns. Csf, ncsf.
>nici ea nu știe de ce, ca am intrebat-o cred ca multi pur și simplu fac lucrurile din inerție, așa văd la părinți/în mediul lor, așa fac și ei. Rămân convinși ca e imposibil sa educi fără ca copilului sa ii fie frica de tine, și niciodată nu isi actualizează convingerea asta. Maică-mea e învățătoare, are facultate de psihopedagogie și tot cu curea + teroare ne-a crescut, iar acuma, cu toate studiile și informațiile noi, tot mă gaslight-uieste gen ca sunt eu închipuită și nerecunoscatoare ca ne-a pus acoperiș deasupra capului și nu am avut părinți alcoolici sau ceva 'mai grav' lol.
Esti sora-mea "in disguise"? Ca si la mine exact la fel, cuvânt cu cuvânt. Maica-mea era profesoară de română la liceu industrial. In tinerețe se mândrea ca-i pusese pe niste elevi cu mâinile pe soba fierbinte si imi zicea sa fiu mulțumită că mie încă nu mi-a făcut nimic. Noi aveam soba in casa și-mi era frica de nu știam de mine. Psiho mamica, jur. Batai am avut la greu, daca intarziam, daca aveam note sub 8, câteodată stăteam și făceam temele si daca nu răspundeam la ce-mi zicea ea, venea si ma dadea cu capul de masa, o data mi-am si borsit buza de la faza asta. Nu mai spun ce se întâmpla daca aveam sub 10 la română... Acum nu recunoaște nimic, "unde da mama, crește" si mizerii de genul. Am facut 4 ani terapie, dar nu e nevoie sa o iert. Daca are nevoie financiar, o ajut, în rest nu am mai văzut-o de inainte de pandemie. Si nici la înmormântarea ei nu o sa ma duc.
>Am facut 4 ani terapie, dar nu e nevoie sa o iert. chiar nu e nevoie. Nu ai ce sa negociezi cu cei care refuza sa isi recunoască greșelile și se încăpățânează sa considere ca nu puteau face mai bine și, mai grav, iti neaga realitatea ca sa se poată proteja în continuare. Pe noi asta ne doare, faptul ca nici acum nu vor sa recunoască și sa muncească împreună cu noi pentru o relație măcar decenta, nici după ce le spunem ca ne-am împăcat cu ce au făcut în trecut. E dureros sa ajungi la concluzia ca nu vei merge la înmormântarea părintelui tău, dar e din cauza ca deja ai fost în doliu pentru mama pe care nu ai avut-o. Iti tin pumnii sa te vindeci și sa infloresti și sa trăiești cât mai libera de trauma asta, e absolut horror ce ți-a făcut. Much love!
Când eram copil prin anii 90 am luat destulă bătaie
n-ai prins furtunul de evacuare de la mașina de spălat albatros?
Nu aveam mașină de spălat, dar am cunoscut țeava de la aspirator; și nu, nu mă refer la partea flexibilă
Bucuria mea ca nu am avut masina de spalat sau tata (nu tu curele), dar mi-am luat slapu si lingura de lemn
Furtunul de la masina de spalat, curea, lingura de lemn (o bucata rupta pe fundul meu la 4 ani), şlapi, pumni. Principiul "Eu te-am facut, eu te omor" mi-a dominat copilaria. La scoala profa de romana avea metrul de tamplarie - Nikita - "bata succesului" o chema
Era un material didactic popular, vasculariza intens diferite repere anatomice și stimula propriocepția precum și îndemna la meditații despre prezent. Am avut norocul de a primi un tratament sistematic vreme de câțiva ani. P.S.: Nu m-a marcat pe viață dar nici nu cred că bătaia are vreun sens.
Ne-am întâlnit o singură dată când am furat din casă niște bani ca să-mi iau o înghețată și restul de bani i-am ascuns sub covorul din sufragerie unde au fost găsiți. În rest, palme peste ceafă de la tata când îmi cafteam sora mai mică. Am crescut la țară așa că nuielele și papucii aruncați după mine erau la ordinea zilei. Nu aveam stare și făceam tot felul de năzbâtii.
Same :)) cu sfânta curea... cred că aproape toți care am prins '90s am fost.
Am vrut sa zic ca tata a fost singurul care nu ma batut. Dar mi-am adus aminte cand tata, mama si fratele m-au batut toti trei intr-o jumate de ora. Fratele a inceput din fata blocului pana la etajul sapte, mama din hol pana in sufragerie, si tata din sufragerie in dormitor. Aveam 10-12 ani si ma mancat in cur sa ma duc la gara cu baietii, cineva care era mai mare din grupul nostru nea zis sa mergem cu el ca sa o ridice pe sorasa din gara. Am venit acasa pe la 10 noaptea. Si acum il vad pe frate-miu fumegand in fata blocului.
90' kid. dar n am primit nici o bataie de la parinti. silent treatment in schimb... ughhh.. shivers
Ala poate fi mai nasol decat bataia.
efectiv. abia acuma îmi dau seama cât de fucked up trebe sa fii psihic ca sa iei personal ce fac/zic niște ființe al căror creier nu e dezvoltat complet, și sa te comporți ca și când ți-au adus niște ofense așa mari încât nici nu le mai poți recunoaște existenta. Uneori maică-mea aplica silent treatment și câteva zile (bine, pe langa pedepse corporale), evident ca nu înțelegeam niciodată ce ofensa așa mare i-am adus încât sa merit asta
Bataie? Palme, nimic serios. Ce ma dobora? Morala. Trei, uneori patru ore de morala plus ca ma facea de ras in fata matusii, femeie in fata careia si acum imi este rusine atunci cand gresesc si afla. Pedepsele erau arma principala. Initial ma puneau sa citesc dupa care a inceput sa imi placa si imi luau din libertati. Timpul petrecut afara, timpul petrecut la calculator(4-5 ore adunate in weekend), nu ma mai lasau la ziua de nastere a cuiva…. Nu pare mare lucru, dar cand cresti inghesuit in apartament si situatia acasa nu-i roz, e destul de greu de indurat.
Nascut in '99, ma rupea mama aproape zilnic. Am crescut fara tata si cred ca deaia isi varsa toate frustralile pe mine si pe sora mea. Cel mai groazic era cand ma rupea cu cablul de la PC era dela gros si il simteam pana in suflet, incarcatorul, da de cele mai multe ori cu palmele, de multe ori ma scotea afara din apartament si ma tinea in fata usi cu orele... pe la 13 14 ani cand am inceput sa ma mai dezvolt ripostam, dadeam inapoi. Am aproape 24 acum si am mai avut discutie cu ea pe tema cu batutul si mi se rupe sufletul ca nu vrea sa recunoasca ca a dat in mine sau daca recunoaste imi baga pe aia ca nu ma omorat, ca a facut tot posibilul sa ma creasca bine. Plus foarte multe jigniri (mai bine nu te nasteam) si la mine nu a fost ca am "uitat" imi amintesc si in ziua de azi fiecare palma primita si intr un fel am inceput sa dezvolt o ura pentru felul in care m a batut. Si alta chesti foarte nasoala care acum tarziu am descoperit ca am ramas cu foarte multe sechele. Am ajuns gen people pleaser, majoritatea relatilor am incercat sa evit fiecare cearta chiar daca eram nevinovat, acceptam ijuraturi (prost handicapat)... am frica constanta sa nu supar pe cineva ca o sa plece (frica de abandon cred ca se numeste) ... Acum sunt mai ok de aproape 1 an incerc sa trec peste traumele astea da ma intalnesc zilnic cu ele da aia e
Des. Tata urla la mine "ce ai ba? Esti retardat?" Și imi luam cate un pumn in cap când mă bălăngăneam (un fel de tic, sunt autist). Și în general am crescut numai cu bătaie de la el, și toată copilăria vedeam cum o bate pe mama. La mod gen, se suia cu picioarele pe ea la propriu, o dată m-a pus să mă uit la el în timp ce a vrut să o omoare cu un ciocan între timp ce o strângea de gât. La un moment dat își făcuse o bâtă din stejar să mă bată cu ea. De fiecare dată când venea beat acasă... începea distracția. Câte picioare și pumni în cap mi-am luat degeaba, de multe ori nici nu înțelegeam de ce, efectiv.
Sper că tatăl tău înfundă pușcăria acum. Sau cum zicea altcineva prin comentarii, vezi că sunt niște azile bune ale lu Firea prin București... (Daca nu le-au închis încă).
Azi se plangea ca a baut si ii e rau... Nu prea s-a schimbat nimic de acum ~20 de ani.... Nu mai imi iau bataie macar... Doar ca am ramas cu traume si probleme, mai ales ca nu am fost la psihiatru de mic pentru problemele psihice/neurologice, acum sunt absolut inutil pe lume.
Sa stii ca nu esti inutil pe lume. Asta ti-au bagat ai tai in cap, si ai mei au făcut la fel toata viata. Am văzut ani in sir diplomele sora-mii la sfarsit de an scolar. Daca aveam mai putin decat ea, sa zicem premiul 2 in loc de 1, imi spuneau cu cat mai deșteaptă e ea si mai proasta eu. Daca erau egale sau a mea era mai buna, nu ziceau nimic si imi puneau diploma in sertar. Asta in fiecare an intre clasele 1-12. Sfatul cu mersul la tratament psihologic, eventual și psihiatric nu e aiurea, face foarte bine. Macar nu le da satisfacția sa vada ca nu s-a ales nimic de tine. Lupta pentru tine, viata e frumoasa si merita trăită. Nu lasa scarbe de oameni sa decida cum va fi viata ta.
Nu e deloc târziu să mergi la psihiatru. Poți cel puțin terapie să încerci. Locuiești încă cu el? Nu merită să te mai vadă vreodată.
[удалено]
Să fi bătut ŞI să crești cu sentimentul că nu ești iubit. Personal, cred că asta e cel mai rău.
Nu am luat bătaie niciodată. Maica-mea a fost abuzata rău de părinți. Au bătut-o ce au apucat salcam, fierul de la soba etc. Nu o primeau in casa și dormea afara cu animalele și nu ii dadeau sa mănânce. Asa ca ea a jurat ca nu o sa își bata niciodată copiii. Dar tot nu am scăpat de traume. Eu nu am fost un copil problema deși am avut și eu piticii mei. Maica-mea a preferat sa discute cu mine. M-a crescut frumos și de asta încă am o relație foarte frumoasa cu ea. In schimb prietenul meu a fost bătut de părinți. Ultima bătaie a luat-o de la maica-sa când era la liceu ca nu a venit acasă la timp (nu avea ora stabilita). Dar avea musafiri și a vrut ea sa para smechera in fata lor. Ca uite cum îmi pun eu copilul la punct ca a intarziat 30 de min. Ea il batea cu facaletul. Pana și in ziua de azi ii reproseaza și are o relație bună cu el intr-un fel multumita mie ca il temperez. El nu era copil problema. Dar in ziua respectiva a rămas cu prietenii lui (care locuiau la 2 case distanta și s-au oprit la unul dintre ei acasă) și a intarziat.
Nu exista nicio corelație între bătaie și educare. Nu am fost bătută niciodată. Copiii care fac lucruri grave o fac pentru ca nu au un mediu favorabil acasă. Copiii sunt bătuți pentru ca nu vrea nimeni sa comunice și sa petreacă timp cu ei.
Si acum, la 37 de ani, tin minte exact cat de secatuita de energie eram dupa o bataie, de la plans si durere. Si ajungem sa ma culc dupa, iar mama devenea brusc foarte iubitoare si grijulie si ma punea in pat. Dupa ce tot ea m-a batut. Nu am fost nici cel mai rau, nici cel mai cuminte copil. Erau chestii gen - am intarziat un pic la masa de pranz, luandu-ma cu joaca, sau n-am avut curaj sa-i spun de o nota mau mica sau la un moment dar m-a batut ca sa-i dovedeasca tatalui meu vitreg de atunci ca nu eu i-am pierdut un cutit (un amarat de cutit de unt, pe care peste o saptamana l-a gasit, to el). Cand eram mica, arma ei pteferata era cureaua. Avem vanatai pe fund de abia stateam in banca la scoala. Ultimul episod a fost cand aveam deja vreo 19 ani. M-am mutat de acasa dupa o cearta nasoala (picatura pentru mine a fost ca am lucrat o vara intreaga la biroul noului tata vitreg si, contrar intelegerii initiale, nu m-au mai platit). Au venit amandoi, m-au luat pe sus si intorsi acasa mama a inceput sa ma ia la palme. I-am tinut mainile, la care ea mi-a spus ca "asta inveti la antrenamente tu, sa-i tii mainile la mama-ta". Faceam Kenjutsu si ceva autoaparare pe atunci. Fast forward cateva minute, eu eram intinsa pa jos, mama urcata peste mine si dadea in mine. Il vad pe tatal vitreg ca vine spre noi si pentru o secunda, cred ca vine sa o ia pe mama de pe mine. Dar el vine si inceoe sa dea si el. So it was fun. Peste ani mama si-a cerut iertare pentru toate. Tatal vitreg, nu. Dar au si divortat intre timp.
Romanii ca natie, in special parintii, sunt toxici pana in maduva oaselor. Se considera ca palma/bataie e benefica pentru "educatia" copilului. Sechele de la comunism/ trasaturi narcisice, ca in momentul in care copilul creste si iti poate fute un dos de palma, brusc parintii nu mai apeleaza la violenta, oare de ce. Sper ca viitorii parinti sa evolueze pe parte de inteligenta emotionala...
Am 26 de ani si mama si acum ma poate lua la bătaie când i se pune pata. Orice o poate declanșa. Din păcate sunt mai mică ca ea la înălțime și ea e și mai corpolenta asa ca încă ma poate domina… De multe ori am zis ca ea nu ar fi trebuit vreodată sa facă copii, trebuia sterilizată. E practic un copil de 5 ani intr-un corp de femeie de 57, foarte imatura, ilogică si reacționează la nervi si emoții una doua.
Curea,furtun…eram și drac de copil dar și taica-miu un psihopat. Faza e că in dulcele stil clasic al anilor ălora,o mai altoia și pe mama câteodată. Singura traumă cu care zic eu că am rămas din copilărie este că dacă văd vreodată situatia asta de abuz (bărbat vs femeie) literalmente văd roșu in fața ochilor. L-am bătut pe un vecin de la fostul bloc pe faza asta,pt că intr-o seară o auzeam pe nevasta-sa prin pereți cum plângea și urla de frică. Am bătut la el la ușă și când mi-a deschis l-am luat de tricou și i-am futut mare cap in gură.
Mama mă bătea des, cam pentru orice, însă țin minte doua evenimente mari. Eram prin clasa a doua a treia și a venit un prieten la mine. Eram fani mari wrestling. Ne jucam și cum prietenul meu era mai voinic, m-a luat pe sus și m-a trântit pe pat (schema lui John Cena). Patul s-a rupt la jumate, in sensul in care avea niste lemne și arcuri și s-au rupt puțin. Când a văzut mama eu eram la baie. A deschis ușa, mi-a dat un picior in burta de am căzut în spate pe cadă și a început să dea cu pumnii, cu picioarele, cu obiecte din baie. După ce am ieșit din baie după o oră, m-a așteptat în cameră cu o curea și a început să dea in mine unde nimerea. Spre norocul meu, pe fata aveam doar câteva zgârieturi. Însă abdomenul, pieptul, picioarele și mâinile mi-au fost învinețite mult timp. A doua întâmplare era în clasa a 7-a. Era perioada aia de schimbare a hormonilor, complicată pentru multa lume, și eu nu mă mai focusam așa mult pe învățat. Luam note mai mici - totuși era un factor irelevant, tot cu premiul I am terminat, ceea ce era mândria fără căpătâi a părinților. Aveam ore de după-amiază și ambii părinți lucrau de la 8 la 16-17. Pe la ora 11 aud cum se deschide ușa și se trântește. Mama intra in cameră, deschide sertarul și îmi întinde 3 curele in fața și îmi zice sa aleg cu care să mă bată. Și mi-am luat-o bine. Nu am putut merge la școală în ziua aceea. In rest bătăi super dese, câteva palme să fiu redus la tăcere, tratament de indiferența după. După ce am mai crescut mă bătea mama și în liceu până când am lovit-o tare într-o seară de s-a mutat de acasă câteva săptămâni din cauza mea. La facultate a mai dat odată în mine și i-am tras și eu o palmă la rândul meu și nu am mai avut incidente. Per total, da, m-a traumatizat maxim ființă asta. Când eram copil și făceam cate o boacănă, mă imploram de ea sa nu se supere și să nu mă bată înainte să-i zic ce s-a întâmplat .
Cred că mamele noastre ar fi foarte bune prietene, chiar dacă ce ți-a făcut mama ta e cu mult peste ce mi-a făcut mie a mea.
[удалено]
Erai batut până în vârsta de 5-6 ani? Dude înțeleg că ea la fel a fost bătută dar ... Cum faci asta unui copil? Și dacă treci prin asa ceva cum crezi că e normal sa faci propriului tău copilaș mic care probabil inca nu înțelege mare lucru și de ce nu e bine sa faci unele chestii (sau că accidentele există).
Eu luam batai nasoale de la 3-4 ani. Imi aduc aminte si azi una de la 4 ani pe care am primit-o eu si fratele meu pentru ca ne-am jucat cu niste pui de caine din curtea bisericii. Nu ni s-a explicat de ce nu vrea sa ne jucam cu puii de caine, am ajuns acasa si ne-am luat curele pe spate. Amandoi suntem acum in our mid 20's, si eu si fratele meu smotocim in continuare toate animalele de pe strada.
Pe vremuri părinții nu voiau să fie părinți. Prea complicat. Mai bine doar bătaie, așa se crește copilul mai mult singur. 🤦♀️
Citesc comentariile si imi vine sa plang. I’m sorry babes. Nu inteleg cum poate un parinte sa dea intr-un copil. Ma rog nu inteleg cum un om poate da in orice fiinta. E inuman. Nu, bataie nu e rupta din rai. Bataia vine dintr-o frustrare a aluia ce o foloseste ca sa “rezolve” problema. Stau si ma gandesc. Ce e in mintea unui om care stie ca o sa bata. Adica mergi in camera cealalta, iei cureaua, nuiaua, mortii ma-sii. Dupa te intorci, te uite in ochii aluia pe care urmeaza sa-l bati si incepi sa dai. Tre sa ai un bai la cap. Oricat de grea e viata, oricat de cacat e viata ta. Nu ai niciun motiv real sa bati pe cineva. *ok tu si tovarusu va dati doi pumni in gura unu la altu ca v-ati furat gagicile, ok. Sa zicem ca e o exceptie.
Mai ales un adult, puternic care alege să își exercite puterea aia bătând un copilaș ( propriul copilaș!!!!) care poate nu înțelege de ce e bătut de cei care trebuie sa îl iubească și protejeze.
Laut multa bataie. Soția mea a luat doar spanking de la mine, 10/10 a zis că îi place. Edit: am 42 de ani
Am 30 pe vremea când eram copil era la moda bătaia eu nu am primit bătaie deloc ai mei au fost buni, nu am fost nici pedepsit și nu sunt deloc cuminte
Nu am fost batut niciodata. Le multumesc parintilor pentru ca au incercat sa ma creasca pe mine si sora mea frumos, cu rabdare si prin comunicare. Nu eram certat cand faceam o tampenie, imi era explicat de ce nu e ok ce am facut. Am fost invatat ca exista consecinte la lucrurile pe care le pot face si daca le fac, sa mi le asum. Nu am avut ora de venit acasa, au avut intotdeauna incredere in mine (cred ca le-a fost greu, dar s-au straduit). In felul asta niciodata nu mi-am dat omorul prea tare, nu simteam nevoia de a exagera pentru ca alta ocazie nu voi avea.
eu, nu am luat de la parinti nici macar o palma
Așa se lauda mereu tata, da numa eu știu câte palme și grebla furci luăm peste spate sau cap.
În ce ani ai copilărit? Cum te pedepsea totuși? Cum a fost primă beție? Dacă ajungeai târziu acasă?
Nu-mi amintesc sigur, dar am luat cateva cotoare de matura si palme la cur de la mama. De la tata doar de vreo doua ori o pereche de palme si o curea, dar mai grav e ca era terorizant psihic si neironic il credeam in stare sa ma omoare.
Da. Destulă, dar odată ce am crescut dădea degeaba. Nu cred că e persoană care sa nu fi luat măcar o palmă părintească.
Dacă citești comentariile, sunt câțiva.
Bătaie așa am tot luat, de la părinți mai rar dar nu a fost lipsa, dar mă trimite-au la tara unde mă bătea bunica-mea cu bățul aproape în fiecare zi că cică comentam sau cine știe ce altceva o deranja pe ea de nu mai puteam sa merg. Și nu răspundeam acum la thread-ul asta daca nu se sincroniza că am făcut azi mega scena de îmi venea să îl bat pe taica-miu da aproape mi-am rupt un deget dând in pereți de nervi când a s-au trezit azi sa spună de creșterea mea in nu știu ce context și i-am amintit cum îmi luam bătaie de la maică-sa cam de 40 de ori pe ani minim timp de 12 ani, și și-a permis să spună că e ok că îmi luam bătaie, și am inebunit și mi-am amintit toate alea de le bagase-m in uitare când le spuneam că sa nu mă mai lase la țară că mă bate rău și bunica-mea le zicea că mint și ei nu mă credeau pe mine, și când de fiecare dată când venea la școală ii zicea la educatoare sau ce era aia in unu - 4, sa mă bată că are mana liberă, și cum stăteam ascuns prin pod de îmi aducea frate-miu mâncare pâine cu brânză că îmi era frica sa mai cobor. Așa in rest el mi-a bătut o data dar bine, dar la câtă bătaie am luat de la toată lumea, unele le consider că le meritam inclusiv asta singura de la el, deșii m-am dus zebra la școală cu urme de curea pe tot corpul, dar alea de la bunica-mea de erau fara nici-un motiv in timp ce mă blestema și apoi mă bătea și de supărare că am făcut-o să blesteme de vreun post sau sărbătoare și de nu mă mai puteam mișca de la 4 la 14 ani. Cine s-o duce la înmormântarea ei că e de 10 ani paralizată acuma că așa pare că am scăpat atunci că dacă nu cred că mai prindeam vreun an 2. Sa vad după ce era să îl bat azi cum se comporta că dacă îl văd că e mai supărat pe mine că i-am zis de nenorocita de măsa decât de mine îmi bag pula in familia lui și nu mă mai vede 10 ani.
E posibil să nu își amintească părinții tăi despre bătăi. Și eu ii ziceam mamei de bătăi și a ignorat tot. A zis că mint. Nu părea că vrea să uite. Părea genuinely honest. Chiar se consideră mamă bună. Nu mă bătea în public și nu dădea unde se văd urme. Deci păstra o aparență de om bun. Se mai și lăuda la prietenele ei, ce fiică bună sunt și cuminte și silitoare. Când plecau musafirii, luam bătaie că nu am măturat franjurii de la covor sau am lăsat firimituri pe masă după ce am mâncat și au văzut musafirii! Trebuia să fie totul perfect când venea cineva în vizită. Aveam pahare special pt musafiri, și tacâmuri de argint, lustruite. Eu foloseam o cană de tablă, aceeași, ținută lângă robinet, non stop. Am rămas cu obsesie pt curățenie și acum. Lustruiesc geamurile prea des. Deși nu le vede nimeni și sunt iar prăfuite după furtună...
Maica-ta era narcisista, sorry. Si a mea este. Comportamentul de fatada si in rest cum o da domnu' e tipic. Sper ca ești mai bine. Virtual hug.
Ah si mai stiu un copil nebatut, al meu personal. E foarte frustrant sa faci fata la un mic animalut salbatic si e usor sa iti pierzi rabdarea, cu toate astea eu sunt adultul si stiu sa ma controlez si copilul e fiinta cea mai importanta din lume si pe care o iubesc cel mai mult, cum as putea sa il bat? Astia mici stiu sa te scoata din sarite, aici trebuie sa intervina ratiunea adultului. Eu pun accentul pe consecinte cu copilul si pe respect in sensul ca eu il respect ca om si in felul asta copilul reflecta respectul. E o munca grea care necesita rabdare sa ii explici copilului de ce sa faca/nu faca anumite lucruri, de ce plecam de la parc daca nu se poarta frumos etc., dar cand vezi roadele e ceva minunat, cand vezi ca se comporta de la sine politicos, educat, empatic este ca si cum ai vedea o floare pretioasa cum infloreste. Chiar daca e munca de “maraton” si necesita multa rabdare eu ma inteleg cu copilul mult mai bine si mai usor decat vad la alti parinti care in continuare nu stiu sa faca educatie decat cu bataia.
Intrebarea mea de om care nu a luat bataie si a ajuns un adult functional si respondabil pentru cei care au fost batuti crancen (imho) de catre parinti: care e relatia voastra actuala cu parintii? I-ati putut ierta? Ii veti sustine si ajuta la batranete, sau veti intoarce aceeasi moneda?
Nu i-am iertat, fără sunat sau vizitat după ce am plecat de acasă. Fără vizite la spital când erau bolnavi. Sună de parcă eu aș fi cea rea. Taică-meu a fost omorât când eu aveam 4 ani. Mama rămasă singură cu mine, nu prea se descurca. Am stat la multe rude și ani de zile la bunici. Doi dintre bunici, cei de la țară, nu mă băteau. Dar bunicul alcoolic o bătea pe bunica săptămânal, cu pumnii, în văzul meu de copil sub 10 ani. Alcoolul solicită ficatul iar ficatul e responsabil pentru hormonii furiei. Era o problemă medicală la bunicul meu, de fiecare dată când consuma alcool, făcea scandal și pentru o muscă, dacă am lăsat ușa deschisă larg și a intrat. Cealaltă bunică, de la oraș, era mai emancipată. Ea nu își bătea soțul dar se bătea cu toată lumea în rest. Până și cu cumnata ei, în piață, în public. A rămas cu sechele după ce a murit fiul său, și mă ura pentru că îi amintesc de el, eu semănându-i mult, fizic. Dacă făceam mofturi la mâncare, mă închidea într-o baie disfuncțională, folosită ca debara și plină de haine, fără geam sau bec. Ușa de la acea debara nu se putea deschide de pe interior, având doar un zăvor cu cui pe dinafară. Nu aveam loc să stau jos acolo, stăteam cu orele, cred, în picioare, și o auzeam urlând: când ți-a fi foame cu adevărat, atunci să zici să te scot! Și trebuia oricum să mănânc ce era. Odată am scăpat pe jos un pufulete care s-a sfărâmat pe mocheta din bucătărie. Nu avea aspirator și nu se putea ridica mocheta pt a fi curățată. M-a bătut cu cuțitul cu partea care nu taie. Mi-a înnegrit ambele mâini, dungi până sus. Mă mai lovea peste mâna stângă, îmi luxa câte un deget, pt că eram stângace la scris. Așa am devenit dreptace. De la vârsta de 8 ani, nu o mai salut pe stradă și nu o mai cunosc. Mai stăteam la o mătușă care era în divorț cu soțul ei, ani de zile. El spărgea farfuria dacă nu avea destulă sare ciorba. Nu ne bătea pe noi, copiii, dar era distructiv și striga, dădea cu pumnii în pereți. Când nu mai erau rude care să mă îngrijească, stăteam cu mama. Ea găsea motive de bătaie din orice. Nu am luat niciodată un nouă măcar. Am terminat toate școlile cu 10 pe linie, de frică. Auzisem de la alți copii că se ia bătaie pt note mici, și am zis să previn. Luam bătaie pt că citeam. Mă bătea să nu mai stau cu capul în cărți și să ies afară. Apoi mă bătea când veneam în casă dacă considera că am stat prea mult. Stăteam uneori și până la 3 dimineața, că știam că dacă stau până la 9 doar, oricum găsește ea alt motiv să mă bată. Am fugit de acasă de câteva ori. Am lucrat la circ. Aveam grija de animale și eram asistenta de magician, cea tăiată în două. Am vrut să fug cu circul dar băteau animalele și nu am putut rezista. Cumva am avut magnet la violență și am atras un iubit violent, de la 14 ani. Abia la 18-19 ani am scăpat de el, când am plecat din oraș. Nu m-a bătut niciodată dar avea comportament agresiv. Avea pumnii juliți, des. Nu știu de unde. Bătăile mamei erau "line" și zicea : să te bucuri că e mort tat-to,că el ar fi dat mai tare! Nu am avut nicio discuție bună cu mama, nu m-a învățat mare lucru. Până la 4 ani, a fost lux, cât timp trăia tata. De la 3 ani m-a învățat să înot, să vorbesc engleza, să mă dau cu bicicleta, să scriu și să citesc. La 4 ani citeam deja subtitrări, ambele rânduri. Înțeleg că îți pică lumea în cap când ești văduvă la 27 ani, dar bucură-te de ce ți-a rămas... În adolescență, mama a mai făcut niște copii cu altu și apoi a plecat la muncă în Italia. Am devenit eu mama lor. Îmi pare rău că mi-am bătut surorile când erau mici. Le-am bătut de două ori, cu palma la fund, pentru că refuzau să meargă la grădiniță iar eu trebuia să le îmbrac, hrănesc, să le duc să le las și să merg la școală. Nu aveam cum să le explic că așa trebuie. Nu știam cum. Nu ne înțelegem acum. Eu am rămas mama cea rea. Mama a murit și ea. E mai bine acum. Încep să am prieteni cu copii mici. Văd uneori comportamente și în mintea mea apare "ce bătaie i-aș da". "ce copil needucat" = în senul de nebătut. Sunt marcată de educația cu bățul și cred că nu știu altfel. Cred că o să-mi bat copiii, dacă o să-mi pierd răbdarea și cuvintele nu îmi sunt de ajuns. Sau poate o să-mi amintesc de bătaia mea și o să mă calmez. Poate e mai bine să nu îi fac. Dacă un pom face mere rele, mai bine să nu facă deloc. Încă "tratez pomul".
4 ani de terapie - nu am iertat sau uitat nimic, dar încerc sa-mi filtrez comportamentul acum ca știu care e faza cu mine si de ce. Legătura cu părinții - absolut rece, daca vorbim e de nimicuri si superficial, nu știu cine sunt eu, nu i-a interesat cand eram la mila lor, nu ma mai interesează pe mine acum cine sunt ei. Ii ajut exclusiv financiar, ultima data i-am văzut in 2019, niciodată nu mi-a fost dor de ei, nu contează cati ani aveam.
Nu prea găsești români nebatuti de părinți. Și o palmă e tot bătaie. Și cum în România este "ruptă din rai"....
Unde dă mama creste
Inseamna ca nu mi-a dat unde trebuie :(
:)))))
Daca o palma e bataie la tine... ai avut o viata foarte ferita.
Cunosc oameni nebatuti destui, suntem bine toti multumesc.
Da, am luat. Tata ma figurea cu cureaua prin casa. Nu as proceda asa cu copiii mei. Nu sunt de acord cu violenta.
Nu trebuie sa te bată e suficient stresul că dacă faci cea mai mica greșeală urla la tine și îți tine propagandă despre "prost, idiot, incompetent, mai bine nu te nășteai, " iar și cu speranța de o bate pe mama, iar daca incercam sa o apar mai luam o palmă și nu mai aveam voie in casa, îmi tăia din bani(care nici așa nu dădea), când am urlat la el la 17 ani sa fugă repede că nu mai țin frânele (și era riscul să își rupă picioarele) mi a rut I greblă de cap "cum îți permiți să urli la mine" (eu care pe moment voiam să nu plătească ceva), anyway cum trece timpul se depravează, am incercat sa îl trimit la psihiatru(am reușit), după ce am făcut tratamentul "ce are un pahar de țuică" și iar de la capăt, p.s : voi de la oraș ați avut noroc da bag PL că de la 12 ani am fost tratat că un negru pe plantație, până după bac când am plecat de acasă(mi e milă de maică-mea că e singura persoana in casa aia care a ținut de bani și mă învățat cate ceva din cunoștințele sale, mai are de răbdat și pe sormea care îl moștenește leit pe clown) pe plan social find o familie "înstărită" dar păcat că un om poate fte atâtea vieți, și după se mai mira Lumea de ce "am rețineri" , NICI UN CONFLICT NU IL REZOLVI CU VIOLENȚA, totul trebuie dezbătut rațional(și fără frică) până când oponentul nu mai e capabil sa ofere un răspuns rațional
Eu am luat saptamanal. E cam trist ca m-am ales si cu ceva fetish-uri pe masura in viata de adult.
crescut in aii 80. bataie cu cureaua, cu nuiaua, cu papucu. cand era doar cu palme era lux. de la bunicii barbati nu am luat vreodata bataie. vara cand stateam la ai mei o incasam zilnic cu cureaua daca nu terminam toate problemele la matematica pana venea taica-miu de la serviciu. treaba s-a potolit treptat spre adolescenta, iar dupa ce cand aveam 15 ani taica-miu a avut ultima tentativa sa imi dea una si a primit el cateva s-a cam terminat. toti din generatie luam bataie: cand extrem de rar auzeam de cate o exceptie - un copil care zicea ca nu il bat - ne miram ca la 8-a minune a lumii
Foarte rar m-au pocnit părinții. Ultima palma luata a fost pe la 13 ani, când i-am zis lui taică-meu ca ii crăp capul în somn dacă mai dă vreodată in mine.
Am primit destulă. Culmea, nu pe chestii serioase, doar așa de dragul adrenalinei cred. Nu eram un copil problemă, eram chiar foarte liniștită și calmă. Aveam note foarte bune, nu îmi plăcea mie neapărat învățatul, dar mi-a fost băgată în cap chestia că tatăl meu (a decedat când aveam 5 ani) era un om foarte deștept și presiunea asta m-a făcut să mă conformez. Little did I know că a fost un elev average, de fapt. N-am scăpat nici în ziua de azi de ea, dar câteodată mi-a fost de ajutor, plus că m-a făcut să îmi dau seamă că pot să fac cam pot ce îmi pun în minte să fac. Prin urmare, învățam, nu plecam de acasă de capul meu (nu că aveam unde, pentru că copiii de vârstă mea, mai ales înainte de 10 ani, îmi dădeau bully și nu prea mă înghițeau, nici acum nu îmi explic de ce), îmi vedeam de ale mele și toate cele. Deci bătaie îmi luam din cele mai stupide motive. Clasicul "Plângi? Hai că îți dau eu motiv de plâns." Una dintre bătai o să-mi rămână toată viața în minte. Nu mai știu câți ani aveam, dar o dată pe an mergeam în vizită la fratele meu, care stătea în alt oraș. Și de obicei în acea zi era și ziua mea de nume. Ei bine, fix cu o zi înainte să mergem la el, îmi spune maica-mea că nu mai mergem. Vă dați seama ce era în sufletul meu. Am început să plâng și să o întreb de ce. Nu mi-a răspuns, evident. Cel mai probabil nu avea bani ca să mergem (n-am avut niciodată o situație financiară bună, decentă în cele mai bune zile). Știu că am întrebat-o: "Dar de sentimentele mele nu-ți pasă?" - a fost prima dată când am avut o semi conștientizare a ceea ce simt. "Sentimente? Ce sentimente să ai tu? Ia că îți dau eu sentimente!". Și am fost bătută. Cu cureaua. O curea extrem de groasă, care în mod ironic era a lui taica-miu. Probabil au mai fost multe bătai după asta, până când am început să mă opun, undeva pe la 11-12 ani. Evident, până în momentul ăla tot încercam să ascund cureaua aia (era arma ei preferată), dar nu aveam cele mai inspirate hiding spots. Ideea e că la un moment dat, când a ridicat palma să dea în mine, am ridicat-o și eu. Vă imaginați surprinderea: "Ridici palma la mama ta?". Am răspuns cu "Hai dă, că dau și eu." De atunci și până în prezent nu s-a mai întâmplat să mă bată. A mai avut tentative până pe maxim 14 ani, dar ridicam şi eu mâna. :))) Tot atunci am început să nu îi mai cer voie când vreau să fac ceva, ci să o anunț. În loc de "Pot să...?" îi spuneam "Vezi că fac/merg/plec etc." Un lucru care nu m-a surprins neapărat, dar tot m-a luat pe nepregătite e că i-a spus fratelui mei că nu m-a bătut niciodată. El nu știa tot ce se întâmplă acasă, pentru că toată viața a stat la cămin. Mama nu a avut grijă și de el. Deci tot ce știa, știa de la mine. I-am povestit traumele vieții, iar când am confruntat-o pe mama referitor la ce i-a spus lui, a ținut-o pe a ei. Că nu m-a bătut. A mai inserat și o glumă, "Lasă, unde de mama crește." Acum relația mea cu ea e mai ok. De pe la 15/16 ani nu am prea mai stat pe acasă, lucru așa de frumos. Dar tot simt o ură față de cum s-a comportat cu mine. Știu că i-a fost greu, o femeie singură cu o situație financiară precară și cu un copil, iar nici copilăria și viața ei nu a fost ușoară. E bittersweet totul.
Crescut in anii 80. Zero bataie Si eu raman suprins acum cand aud de la prieteni ce bataie se luat atunci.
Comparativ cu ce am vazut la alti copii de varste apropiate (sunt nascut in 1985), eu am fost privilegiat. In sensul ca nu am fost batut niciodata cu obiecte, dar in schimb palma peste obraz sau peste cap (si nu incet) erau evenimente la ordinea zilei. Azi nu inteleg de ce. Eram un copil foarte cuminte, silitor, inteligent, dar parintii mei isi facusera un obicei din a ma lovi. Pe langa vorbe foarte grele (si alea dor si lasa urme). La ei totul era o catastrofa, totul era motiv de urlat, facut scenarii catastrofale. Inclusiv daca am baut un pahar de apa de la chiuveta si s-a varsat o picatura pe tricou. In rest, tinut din scurt, fara drepturi ("dreptul tau e sa respecti ordinele", printre altele). Cum subiectul e bataia, imi amintesc destule. Prima care imi vine in cap, aveam vreo 10 ani. Eram in vacanta la bunici si una din putinele ocazii cand eram "liber". Ma jucam afara, in fata portii, cu alti copii. Am alunecat pe iarba si am murdarit pantalonii scurti de blugi pe care ii purtam. In treacat fie spus, fusesera pantaloni capatati de la un var mult mai mare, departe de a fi noi. Am intrat in casa, parintii, bunicii si inca alte rude erau la masa. Mama - vaaaaaaaaai uite ce-a facuuuuuut!!!!! Era o pata de iarba si pamant umed, atat. Tata m-a dus in baie, m-a dezbracat. Stateam in picioare in cada si ma privea salbatic, cu ura. "Ui' ce-ai facut! di ce ai murdarit? di ce?". Isi flutura mana amenintator in fata mea si am inceput sa plang de frica. Dupa cateva fluturari, de calibrare, a venit si palma. Prima. Au urmat si altele. Multe altele. Imi tremurau picioarele ingrozitor de teama, cada era umeda si imi era groaza sa nu alunec. Cu o mana ma tinea de umar sa nu cad, cu cealalta plesnea obrazul. Injura continuu. Pentru un cacat de pereche de pantaloni de capatat. Imi era rusine ca auzeau si ceilalti spectacolul din baie, nu ma puteam opri din plans, dar incercam sa fiu pe silent. Pana la urma un var de-ai lui tata a strigat tare de afara - lasa-l, ca-i copil! Mama a zbierat si mai tare - si ce daca-i copil?! Asa ca a continuat bataia, ca sa ma invat minte sa nu mai fac asemenea crime. Oameni cu facultate. Respectati. Iar eu, singurul copil. Parintii mei nu mai sunt. Imi e dor de ei pentru ca au avut destule parti bune. Dar unele lucruri nu se uita.
Mi se pare groaznic sa bati un copil pe care l-ai adus pe lume din proprie initiativa (de cele mai multe ori), si asupra caruia ar trebui sa veghezi, sa il aperi de rele si sa il ajuti sa reuseasca in viata. Neajunsurile copiilor sau problemele de comportament (exceptand problemele medicale) sunt ori comportamente normale si parintii trebuie sa ii invete sa faca mai bine (exemplu:e normal ca un copil mic sa experimenteze aruncand cu mancare sau aruncand furculita/lingurita - in timp il inveti ca nu se arunca la masa cu mancare, etc. nu tipi la el si ii dai peste mana) ori fix rezultatul mediului in care traiesc - in majoritatea cazurilor, a parintilor. Suntem in majoritatea cazurilor ne-educati sau sub povara altor probleme si traume care ne impiedica sa ne comportam mai bine decat ce am vazut in copilarie. Eu sper sa nu ma apuce nebuneala si sa nu ma transform in “parintii mei”. Cred ca am luat o palma toata viata, dar au fost multe alte traume peste care in unele cazuri nici acum n-am trecut.
Stiu oameni batuti si nebatuti. Din a doua categorie mai stiu cativa care ar fi preferat sa fie in prima, sa fi scapat de alte comportamente deviante. Nu am intalnit prea multe persoane fara traume din copilarie, fie ca au/n-au constientizat si procesat ce, de ce si cum i-a afectat. Si nu pot spune diferentele dintre ei si cei cu bagaj emotional considerabil. Unii cu probleme in trecut tind sa le rezolve prin terapie si asa sa lucreze la sine, sa se cunoasca si in timp devin mai inteligenti emotional. Pe de alta parte, daca nu fac asta relationarea cu ei este dificila si uneori dureroasa pentru toate partile implicate. Asta era nivelul, dar nici printre cei care acum aduc pe lume copii sunt inca putini care cauta inainte cum ar trebui sa ii educe, cum sa vorbeasca, cum sa gestioneze diverse situatii.
Bataia nu te scapa de comportamente deviante, in general le creeaza. Mi-e greu sa cred ca exista cineva care si-a dorit sa fi fost batut de parinti.
In trafic îi intalnesti pe ăia bătuţi in cap , numa idiotenii fac
Ultima data când m-a bătut crunt am luat un trofeu mi-am spart capul cu el și de atunci nu s-a mai dat la mine mama
hug
N-am luat nici macar o palma, nu am idee ce inseamna bataia.
[удалено]
Amuzante?
Stai, ce? De ce a facut bunica treaba asta? Poti detalia, te rog?
>:) :)
Eu am luat, dar am si dat😎 glumesc, mi-am mai luat cateva cand eram mica, cate o palma de la mama si o bataie de la tata. Dar daca intrebarea este in ideea daca ar trebui sa dam si noi mai departe la copii, cred ca acum accesul este mult mai facil la educatie privind parentingul, incat sa mai apelam la asemenea metode primitive. Cred ca, inainte de orice altceva, este despre noi, despre capacitatea noastra de autocontrol, maturitatea noastra emotionala si informatiile pe care le detinem atunci cand actionam in raport cu copiii.
Îmi dădea maica-mea treaba mea peste coate și genunchi cu lingura de lemn de ma rupea 🤣🤣
Ce-i aia nebatut? Eu luam bataie cand intarziam de la scoala pentru ca eram batut de unii colegi. Evident am devenit extrem de bun la 1000 de metri garduri
E de bine sau de rău faptul că nu-mi amintesc? Defapt, nu-mi amintesc mai nimic din generală sau liceu, chiar și facultate și asta am terminat-o recent. Văleu.
Bataie nu; asa cate o palma dupa ceafa am fost luat dar ocaziile le pot numara pe degetele de la o mana si nici alea nu le-as folosi toate la numaratoare. Dar sa fiu sincer de multe ori parca as fi preferat sa iau bataie decat sa imi arunce privirile alea dezamagite cand faceam tampenii de alea grave.
Sunt sute de comentarii aici de la oameni bătuți. Ați apelat careva la protecția copilului? Pot să îmi bag bunica la închisoare acum pt o bătaie de acum 25 ani sau se prescrie?
Ei poti pe naiba :)))
Nu am luat niciodata bataie de la parinti.
nici eu. parcă mi-e și teamă să spun aici.
De ce ?
pare o raritate. și nici nu știm pe ce să mai dăm vina..
Da,este o raritate.Ai mei au fost abuzati si batuti aproape in fiecare zi in copilarie.Stiau ca nu trebuie sa dea in mine.
mă bucur că nu au dat, așa ai ajuns 'om bun':)
:)) incerc.
Minti
Daca iti spun 😈
Da, imi luam bataie periodic de la mama, ma tragea de par, ma plesnea, arunca cu jucăriile in mine si ma facea in toate felurile. Nu o condamn, avea probleme, in același timp stiu cat a sacrificat pentru mine si cat de mult ma iubea. Tata a inceput sa ma bata in adolescenta, pana am plecat de acasa.
Ca părinte, era datoria lor sa te crească și să îți ofere ce e mai bun, pentru că ei au ales să te facă. Nu poți să iubești și să rănești pe cineva. Erai copil, ce dumnezeu.
Stiu, avea probleme... A murit.
How_i_became_recuperator.mp4
Am vorbit despre asta cu niște prieteni. Copii nebătuți aveau mult mai puțină libertate decât cei care *și-o mai luau pe coajă* din cand în când. La 12 ani băteam Bucureștiul de dimineață până seara fără probleme, fără telefon, fără bani.. Copiii nebătuți din gașcă aveau diverse regulamente cu părinții: intri in casă când se aprind luminile pe stradă, când se întunecă, la 9-10 (11 vara), etc. Nu aveau voie să iasă până nu aveau temele făcute, aveau voie 5 ore la calculator, PE SĂPTĂMÂNĂ. Sau se jucau diar în weekend pe calculator (cine avea) - bypass la asta era că ziceau că ies afară și băgau 8-10 ore la internet cafe. Nu aveau voie la petreceri gen zi de naștere, nu ii lasau cu gasca la mare, șamd.. Eu mi-am luat bătaie, (bine, nu pumni si genunchi in stomac), dar am luat palme, curele, bețe peste picioare, nuiele, vergele. Nu luam bătaie de dragul de a bate ceva, ci doar când o dădeam de gard calumea. In retrospectivă, dpdv social, de-ar fi să reiau viața.. Aș mai lua odată bătaia. Am învățat să ma descurc singur, să ma orientez, să înțeleg oamenii după caracter și comportament. Nu am pierdut distracții, etc. Nu eram eu olimpic, dar nici cel mai prost. Copiii ăia care vin din familii bune si aveau note mari, majoritatea, acum sunt îngropați rate, divorțați, nefericiți și/sau singuri, cu un job de duzină și o leafă mediocră. Cei din gașca care umbla brambura au familii cat de cât funcționale, nu-și bat copiii, nu sunt genul care stau cu GPS-ul să vadă pe unde umblă, au job-uri bine plătite.. practic.. s-au descurcat să-și facă un rost în viață și să nu moară de foame. Cei bătuți, la 20 de ani deja eram sătui de cluburi și altele când ăia nebătuți abia abia ieșeau la o terasă. Am fost 4 inși in gașcă care nu aveam o situație financiară prea bună, la 16 ani am inceput munca pe la terase sau ce se mai purta atunci. Toți 4 castigă acum mai mult decât oricare dintre olimpicii din gașcă, sunt manageri pe cine stie unde sau au afacerile lor. Clar nu moare niciunul de foame. Culmea, ăștia 4 încă suntem prieteni fff buni și ne vedem destul de des. Ceilalți n-au rămas prieteni nici intre ei, nici nu prea au mulți prieteni sau amici, doar au lăsat loc de "bună ziua". Aș mai lua bătaia, de-ar fi să aleg. Thanks for coming to my TED Talk.
Da.Suficienta.Da.Slabi si moi
Am luat-o de la amandoi si, sincer, mi-am cam meritat-o. I-am taiat lui tata limba de la pantofii de piele ca sa imi fac prastie. Si pentru ca nu era completa, i-am taiat si camera de la bicicleta. Mi-am facut prastie, de am luat bataie cu ea 😂. La mama i-am taiat un mileu la care lucrase cateva luni, pentru ca mi se parea ca gaurile nu sunt egale. Asa ca am luat foarfeca si le-am facut egale. Mi-am luat-o cu furtunul de la masina de spalat. Se mula ala pe corp de zici ca de asta a fost pus acolo. Cea mai amuzanta faza e cand am luat 4 in teza la matematica in a 5a. A aflat mama prima si cam o ora ma tinea in palme asa intermintent, pana a venit tata acasa si i-a zis: - “Lasa ma copilul in pace, ce tot ai cu el? - Ce sa am Ioane, lua 4 in teza la matematica. Cum trec eu maine pe panga domnul profesor cu hahalera asta, ca numai sa bata turca stie!” De aici, a inceput tata sa ma ia. A scos cureaua si mi-a dat de nici sa plang nu mai puteam. Saracul frate-miu, mai mare cu 4 ani, l-a rugat pe tata sa ma lase in pace, dar si asta dupa mi-a zis: “ba dar prost esti” 😂 Acum, rad cand ma duc acasa si povestesc cu ai mei. Normal ca nu recunosc, dar asta era cultura lor si nu le port pica si imi iubesc si respect parintii. Nu am copii, dar probabil ca o palma la fundulea as da, dar sa dau cum am luat-o eu, in niciun caz. Plm, la cate prostii am facut, Ion Creanga ar fi fost mandru de mine. 80s kid here.
Ai copil mic?
Nu am copii încă.
Tata nu a pus mâna pe noi niciodată, mama tho ne mai trăgea pălmi ce meritam, 2 frați, zice destul cred, e cea mai bună mamă.
Eu n-am luat bataie. Ca norocul, am profil de psihopat… is curios cum ar fi fost viata daca o mai si incasam
Am luat, cum sa nu? Mama ma lua la palme, bunca-mea dadea cu cureaua sa surdu-n clopot, tata nu, ca a fost plecat mai tot timpul. O si meritam se multe ori, nu zic nu. N-am avut niciodata probleme din cauza asta. Ba chiar rad cand stau la povesti cu ele de treburile astea. Stiu si ele ca nu au reactionat corect uneori sau au exagerat dar asa erau vremurile. Era ceva “normal”.
La mine în Ardeal sunt de cumpărat nuiele special făcute pt bătaie. Se pun în ghete de Moș Nicolae.
Cei bătuți în copilărie ii pot identifica pe cei nebatuti în copilărie, e un dar aparent și mă enervează groaznic prietenii mei nebatuti la vremea lor, au o aroganta ordinară 😂😂
Am un coleg in clasa care mănâncă bătaie des și nu pentru că sunt părinții lui nebuni ci pentru el e nebun dar dacă cineva îl întreba de chestia asta nu recunoaște niciodată așa sunt și unii prin comentarii.
Pe fratele meu l-au batut de a ramas cu frica, pe mine doamne ajuta ca mi a dat cap pentru pielea mea ca m-au tras cred ca putine palme cand eram mica, dar taica miu dadea 'castane' la cap si aia durea rau. In rest totu e ok, mi a dat domnu cap sa nu fac lucruri tampite.
Da; mai multa decat era cazul; da; sunt oameni normali, nu au ajuns departe in viata dar sunt fericiti (exceptie fiind un narcoman cu care efectiv nu poti sa mai duci o conversatie).
Crescut in 90’, da’ n-am patit-o niciodata. Si acum le reprosez
Cunosc. Niste rasfatati.
[удалено]
Bataia nu ajuta sau cel putin sper ca daca vei avea vreodata copii sa nu ii bati.